Închide Close

Editura Humanitas

Jim Baggott, Higgs. Inventarea și descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

În vara lui 2012, la marele accelerator de particule de lângă Geneva a fost descoperit bosonul Higgs, a cărui existenţă fusese prezisă cu o jumătate de secol în urmă. Evenimentul a creat mare vâlvă, mai ales că bosonul Higgs devenise celebru: fiind numit „particula lui Dumnezeu“, din moment ce cu ajutorul lui putea fi explicat felul în care particulele de materie dobândeau masă, era privit ca un „creator“ al materiei. Miza reală a descoperirii era confirmarea şi completarea Modelului Standard, cel care descrie sistematic ansamblul particulelor cunoscute, pe baza teoriilor actuale din fizică.Urmărind deopotrivă căile care au dus la „inventarea“ bosonului Higgs (deducerea teoretică a existenţei sale) şi aventura descoperirii lui experimentale, cartea lui Jim Baggott e o introducere clară şi intuitivă în problemele fundamentale ale fizicii moderne.

Higgs publicase articolul care avea să-l lege pe vecie de particula care-i poartă numele în 1964. Aşteptase timp de 47 de ani o confirmare. „Mi-e greu acum să mă confrunt cu cel care eram pe-atunci“, a explicat el. „Dar mă simt uşurat că se ajunge la un deznodământ. Ar fi frumos ca, după tot acest timp, ideea să se dovedească a fi corectă.“ (Jim BAGGOTT)

Despre Jim Baggott

JIM BAGGOTT (n. 1957) a studiat chimia la Manchester, iar în 1978 și-a obținut la Universitatea Oxford titlul de doctor în chimie fizică. Activitatea sa de cercetător s-a împletit cu cea de autor al unor cărți cu subiecte la granița dintre știință, filozofie și istoria științei, între care The Quantum Story, Farewell to Reality, The First War of Physics, The Meaning of Quantum Theory, Origins: The Scientific Story of Creation (tradusă în română la Editura Humanitas sub titlul Origini: Povestea științifică a creației), Higgs: The Invention and Discovery of the God Particle (tradusă în română la Editura Humanitas sub titlul Higgs: Inventarea și descoperirea „particulei lui Dumnezeu“). Publică în mod regulat în revistele New Scientist și Nature.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Higgs. Inventarea și descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Pagini: 252
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4925-6
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Jim Baggott
  • Cuvânt înainte: Steven Weinberg
  • Postfaţă: Irinel Caprini
  • Traducere: Irinel Caprini

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact