Închide Close

Editura Humanitas

Dan C. Mihăilescu, Oare chiar m-am întors de la Athos?

În colecția în afara colecţiilor

„«Nu am fost şi nu sunt un om închinat la icoane», se caracterizează extrem de sugestiv şi exact Dan C. Interesul principal al acestei cărţi constă tocmai în faptul că povesteşte întâlnirea unui astfel de om, în acelaşi timp atât de sensibil, cu un spaţiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli şi criterii de orientare structurează viaţa acolo. O rânduială adesea stânjenitoare pentru pelerinul fără voie care este Dan C. Iată-l, de pildă, incapabil să îngenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate că se afla în ea, cum se află în Dan C., o tânjire secretă, irezistibilă, al cărei glas nu poate fi înăbuşit. Nu este atât o carte despre Athos, cât o carte despre Dan C. Despre răsfrângerea (sau frângerea? sau înfrângerea?) lui de sine în oglinda Athosului. Chipul din această oglindă este redat cu o sinceritate totalã, fără menajamente, fără cosmetizări («Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredinţa doritoare de har»), lucru rar în lumea culturală de azi. Situarea sa pare să fi avut ceva din lupta lui Iacob cu îngerul (Facerea, 32, 24-30), cu farmecul aferent... Cum se ştie, Îngerul este, de fapt, Dumnezeu Însuşi. Iacob s-a luptat ca să-I smulgă binecuvântarea. Până la urmă a obţinut-o, ceea ce-i doresc din inimă şi dragului de Dan C. Însã pentru el lupta abia dacã a început...“ (Costion NICOLESCU)

Autorul la Mănăstirea Pantocrator (foto: Ovidiu Golescu)

Despre Dan C. Mihăilescu

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A publicat volume de eseuri despre Eminescu, Caragiale, Cioran, Blaga, generaţia ’27, literatura română în postceauşism ş.a. A făcut gazetărie aproape patruzeci de ani, a fost cercetător ştiinţific, a condus reviste, a semnat traduceri, prefeţe, ediţii etc. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. A publicat volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012), Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012), Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013), Castelul, biblioteca, puşcăria (Humanitas, 2013), Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Ciprian Măceșaru; Humanitas, 2014), „Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc!?“ (Humanitas, 2015), Plăceri vinovate și datorii împlinite (Humanitas, 2018), Podul cu vechituri (Humanitas, 2019).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Oare chiar m-am întors de la Athos?
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 112
  • ISBN: 978-973-50-3204-3
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Dan C. Mihăilescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact