Închide Close

Editura Humanitas

Niccolò Machiavelli, Principele

În colecția Biblioteca italiană

Traducere de Nina Façon, revăzută și adnotată De Monica FeketePrefață de Gian Mario Anselmi

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienței sale politice și diplomatice nemijlocite în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă și revoluționară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realității de fapt și de la o antropologie desublimată, prin care, înainte chiar de Galilei și Newton, Machiavelli trece peste pragul epocii sale și pășește în modernitate. Această cărticică, iubită și totodată hulită de suverani, juriști și filozofi, a avut o influență covârșitoare asupra gândirii politice moderne și își păstrează și astăzi neștirbită actualitatea și, deopotrivă, caracterul neliniștitor. Ediția de față urmează traducerea și notele eminentei italieniste Nina Façon, revizuite în conformitate cu ultimele ediții critice apărute ale operei lui Machiavelli.

Despre Niccolò Machiavelli
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Principele
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 216
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5735-0
  • Colecție: Biblioteca italiană
  • Autor: Niccolò Machiavelli
  • Prefaţă: Gian Mario Anselmi
  • Traducere şi note: Nina Façon

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact