Închide Close

Editura Humanitas

Ioan Stanomir, Umbre pe pânza vremii. Secvenţe de istorie intelectuală

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„În centrul acestui volum sunt de regăsit temele cu valoare de circulaţie în anii de după 1990. De la semnificaţia literaturii ca depoziţie în marginea condiţiei umane până la analiza utopiilor şi a mesianismelor, se conturează un nivel explorat sub semnul unei viziuni intelectuale liberal-conservatoare. Fidelitatea faţă de moderaţie este punctul în jurul căruia se organizează un proiect alternativ. Moderaţia este acea valoare (aparent) nespectaculoasă de a cărei supravieţuire depinde vitalitatea modului european şi occidental de a fi, în plan etic, cultural şi antropologic.“ (Ioan STANOMIR)

  Lansarea cărţii, Gaudeamus 2011

Despre Ioan Stanomir

IOAN STANOMIR s-a născut pe 13 mai 1973 la Focșani și este profesor la Facultatea de Știinţe Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii. Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus. Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas, 2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas, 2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic (Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022), Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7 răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Umbre pe pânza vremii. Secvenţe de istorie intelectuală
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-4760-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Ioan Stanomir

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact