Închide Close

Editura Humanitas

Ramona Ursu, Vă vedem!

Din categoriile Actualitate, Jurnalism

În colecția în afara colecţiilor

„Trăim așa cum ne dictează ei. E un gând înnebunitor ăsta, nu pot scăpa de el. Nu pot să accept că niște indivizi care, într-o lume dreaptă, ar trebui să înfunde pușcăriile și, apoi, să fie obligați să muncească o viață pentru a plăti răul pe care l-au făcut unei țări, țării noastre, au reușit, de un an încoace, să ne dicteze cum să trăim. Să ne dicteze cum să ne scriem jurnalele. Nu pot să accept că niște oameni pentru care rușinea e ceva de batjocorit ne țin lecții de moralitate, de cinste, de sacrificiu, de dragoste de țară. Nu pot să accept că niște mediocri scriu Educația pentru copilul meu, pentru copiii noștri. Nu pot să accept că niște nulități ne condamnă să ne însănătoșim în spitale cu miros de cimitir. Nu pot să accept un lucru simplu. Acela că niște hoți ne fac legi. Niște îmbuibați au ajuns să sluțească într-un asemenea fel adevărul, încât orice urmă de normalitate, de bun-simț, de logică, de principii se sfărâmă sub un crez nou. Un crez al degradaților. Un crez îndesat cu forța pe gâtul unui popor. Poporul nostru.“ — RAMONA URSU

 

Despre Ramona Ursu

RAMONA URSU e ziaristă. Din convingere. În 2006, într-o zi de ianuarie, şi-a citit prima ştire în Evenimentul zilei. Şi s-a îndrăgostit definitiv de presă. Au urmat doi ani la „Bulina roşie“, unde a fost reporter la ediţia de Moldova. Din martie 2008, s- a alăturat trustului Adevărul Holding. A fost redactor-şef adjunct la Iaşi. În octombrie 2010, a început cea mai frumoasă experienţă, la Chişinău, unde a format echipa „Adevărul Moldova“. Timp de opt luni a fost redactor-şef la singurul ziar naţional al unui trust românesc de presă de peste Prut. Din iunie 2011, timp de zece luni, s-a alăturat redacţiei Adevărul de la Bucureşti, unde a fost, pe rând, redactor-şef adjunct la Adevărul de seară, şi apoi la ediţiile locale ale ziarului-mamă. Din 2010 scrie şi editoriale pentru Adevărul. Începând cu 2013 și până în 2017, a coordonat echipa de corespondenți a ziarului Adevărul, iar din februarie 2017 este jurnalist de opinie în Revista 22 și scrie articole pe blogul www.ramonaursu.ro. Din martie 2018, este senior editor la revista Newsweek România. A publicat volumele Dosarele Securității. Marian Munteanu și Miron Cozma versus Piața Universității (2016), Noaptea, ca hoții! (Humanitas, 2017) și Vă vedem! (Humanitas, 2018).

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact