Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Glendon Swarthout, Binecuvântați animalele și copiii

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Continuă
Despre Glendon Swarthout

GLENDON SWARTHOUT (1918–1992) s-a născut în Pinckney, Michigan. A absolvit University of Michigan, unde a făcut studii de literatură engleză, în 1940. După ce și-a încercat pentru scurtă vreme norocul în publicitate, apoi ca jurnalist, a fost trimis în Europa, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Întors în Statele Unite, a obținut un masterat, a predat la University of Maryland și Michigan State University și și-a dat doctoratul în literatură victoriană în 1955. A scris asiduu și a avut numeroase proiecte literare, iar la început a vândut povestiri unor publicații prestigioase precum Cosmopolitan și The Saturday Evening Post. Romanul său de debut, Willow Run, a apărut în 1943, iar după povestirea „A Horse for Mrs. Custer“ a fost turnat în 1957 westernul 7th Cavalry, primul film dintr-o serie de șapte ecranizări ale cărților sale, cel mai recent fiind lansat în 2014. I-au fost publicate cincisprezece romane de-a lungul vieții, iar postum un roman și un volum de proză scurtă. Romanele sale au fost mari bestsellere, iar ecranizările l-au făcut o figură legendară în lumea caselor de filme hollywoodiene. Printre cele mai cunoscute se numără They Came to Cordura (1958), Where the Boys Are (1960), Welcome to Thebes (1962), The Cadillac Cowboys (1964), The Eagle and the Iron Cross (1966), Binecuvântați animalele și copiii (Bless the Beasts and Children, 1970; Humanitas Fiction, 2025), The Shootist (1976), The Old Colts (1985) și The Homesman (1988). Cu două nominalizări la Premiul Pulitzer și numeroase premii ale asociațiilor profesionale americane, inclusiv Western Writers Award for Lifetime Achievement, și milioane de exemplare ale cărților sale vândute în întreaga lume, Glendon Swarthout a fost unul dintre cei mai apreciați scriitori ai generației sale.

Recenzii

„Trecerea de la adolescență la maturitate a fost o temă predilectă pentru scriitori precum Salinger, Conroy, James Kirkwood și William Bradford. Dar nici unul dintre ei nu a tratat tema cu atâta căldură, bucurie și înțelegere ca Glendon Swarthout. Nu-i veți uita prea curând pe Pișăcioși sau bestiile magnifice, bizonii, care fac parte din aventura lor.“ — Minneapolis Tribune

 

Binecuvântați animalele și copiii este un roman și amuzant, și usturător, și tulburător, și sensibil. Dar nu este deloc sentimental; bufoneria aparentă a eroilor săi nu ascunde cruzimea care le-a modelat existența. Asemenea bizonilor pe care sunt hotărâți să-i salveze, ei trebuie să se confrunte cu propria libertate. Dar cu ce cost...“ — National Observer

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Binecuvântați animalele și copiii
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 184
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-532-8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Glendon Swarthout
  • Traducere: Zoe Manolescu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

26 martie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Cântecul profetului de Paul Lynch

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact