Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Thomas Mann, Mario și vrăjitorul

Povestiri 1919‒1953

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022

 

Traducere de Ion Roman

Postfață și note de Thomas Kleininger

Comentarii de Ioana Pârvulescu

 

Volumul Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera Moartea la Veneția, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica Mario și vrăjitorul.

 

„Thomas Mann publică povestiri și nuvele de-a lungul întregii cariere de scriitor, mai precis timp de șase decenii. Începe în revista școlii, unde debutează la 18 ani, iar ultima nuvelă este din 1953 când autorul de 78 de ani mai avea numai doi de trăit. Dar, invers decât la romane, cea mai mare parte a prozei scurte este scrisă până în anul Premiului Nobel. În 1929 Thomas Mann avea doar trei romane […], în schimb, opera nuvelistică era aproape încheiată, cu Micul domn FriedemannTonio Kröger și Moartea la Veneția de mult impuse. Avea să mai scrie doar patru nuvele, e drept, toate capodopere: Mario și vrăjitorulCapetele schimbateLegea și Cea înșelată. Proza scurtă a lui Thomas Mann pare fără vârstă sau, mai degrabă, vârsta literară, sfidând-o pe cea a autorului, este de la început și până la sfârșit maturitatea deplină. Greu de uitat, cu o perfectă stăpânire a mijloacelor narative, cu personaje vii și subiecte tulburătoare, deși luate din cotidian, povestirile și nuvelele lui sunt pline de prospețime și vigoare.“ — IOANA PÂRVULESCU

 

„Thomas Mann este unul dintre rarii autori de azi pe care îi putem admira fără reținere. Nu sunt slăbiciuni în opera lui, nu sunt nici în viața lui.“ — ANDRÉ GIDE

Despre Thomas Mann

THOMAS MANN a fost unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1929. Născut la Lübeck în 1875, se mută cu familia, în 1891, la München, unde studiază la Universitatea Ludwig Maximilian. După venirea la putere a naziştilor în Germania, în 1933, se exilează în Elveţia, iar la izbucnirea războiului pleacă în America. Predă la Universitatea Princeton, apoi se mută pe Coasta de Vest. În 1952 se întoarce în Elveţia. Moare la Zürich în 1955. Romanele şi nuvelele sale (între care Casa Buddenbrook, Moartea la Veneţia, Muntele vrăjit, Iosif şi fraţii săi, Doctor Faustus, Tonio Kröger, Mărturisirile escrocului Felix Krull) poartă amprenta unui robust spirit clasic (în linia lui Goethe), dar şi a unei efervescenţe şi nelinişti romantice (sub influenţa lui Schopenhauer şi Nietzsche).

 

Fotografia autorului: Colecția Carl Van Vechten, Biblioteca Congresului S.U.A.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Mario și vrăjitorul
  • Subtitlu: Povestiri 1919‒1953
  • An apariție: 2022
  • Ediție: I
  • Pagini: 456
  • Format: 14,5x20,5 cm
  • ISBN: 978-606-779-801-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Thomas Mann
  • Postfaţă: Thomas Kleininger
  • Traducere: Ion Roman

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact