Închide Close
Amintiri din Junimea

Editura Humanitas

Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Biblioteca virtuală

EBOOK GRATUIT / PDF > DESCARCĂ

 

„Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însufleţea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti. (...) Norocul Junimii în anii ei cei mai buni şi mai prolifici au fost scriitorii de vârf, numiţi azi clasici, împreună cu capul critic al Societăţii, Titu Maiorescu. Însă norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovadă că istoria literară nu se sprijină numai pe umerii giganţilor. Ca să fie şi să rămână pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagină de dicţionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calităţi ale scriitorilor. Şi îndeajuns de format în spiritul cărţilor bune ca să nu-şi rateze misiunea. Acest om a existat, şi numele lui este Iacob Negruzzi.“ — IOANA PÂRVULESCU

Despre Iacob Negruzzi

IACOB NEGRUZZI (1842-1932), prozator, poet şi dramaturg, fiul lui Costache Negruzzi. A fost membru fondator al Junimii, „secretarul perpetuu" al Societăţii şi redactorul revistei Convorbiri literare (pentru a cărei apariţie scotea adesea bani din buzunarul propriu). Literat mai puţin talentat decât tatăl său, om aşezat, cu limitele şi prejudecăţile epocii, are meritul, ca memorialist, de a fi un bun observator, un narator onest şi plin de umor şi de a se pune cu bucurie în slujba celor din jur.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Amintiri din Junimea
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-3751-2-X
  • Colecție: Biblioteca virtuală
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Iacob Negruzzi
  • Ediţie îngrijită de: Ioana Pârvulescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact