Aici e Radio Europa Liberă

Despre Monica Lovinescu

MONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii (Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Vremea, Democraţia lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronică dramatică etc. Obţine o bursă a statului francez în 1947 şi pleacă la Paris în condiţii de călătorie riscante. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa. În primii ani de exil face diverse încercări regizorale. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din româneşte, sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal şi, împreună cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale în limba franceză. Colaborează deopotrivă la revistele de limbă română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 se dedică activităţii radiofonice şi „ţării din gând“: realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici până în 1992, la închiderea postului). Are emisiuni săptămânale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la Actualitatea culturală românească, precum şi Teze şi antiteze la Paris. În ajunul zilei sale de naştere, în 1977, se face asupra ei o încercare de asasinat politic de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu. Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca şi sunt, amândoi, unele dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale exilului românesc. După 1990, cărţile i se publică constant la Editura Humanitas, în principal cronicile literare citite la radio (şase volume de Unde scurte), precum şi cele scrise pentru România literară (volumul intitulat Diagonale). La apa Vavilonului este una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil. Eseurile sale politico-istorice au fost antologate în volumul Etica neuitării (2008). Cele şase volume de Jurnale, publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă, într-un volum, intitulată Jurnal esenţial (2010) şi de Jurnal inedit 2001–2002 (2014). Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română, Cuvântul din cuvinte, şi este de asemenea autoarea unui volum de Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler.

Despre Virgil Ierunca

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920, la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret“ din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul dintre întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat revista Agora (în mai multe limbi), suprimată de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Vremea, Fapta, Viața românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze („Cronica ideilor“) și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975 este cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), Secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Elaborează articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română“, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română“, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români“, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română“, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Viena, 1961); „Scriitori și pictori români“, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982). Volume publicate în limba română: Românește (Fundația Regală Universitară „Carol I“, Paris, 1964, și Editura Humanitas, București, 1991); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981, și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București, 1993). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil. A murit la 28 septembrie 2006, la Paris.