ISABELA NEDELCU (n. 30 aprilie 1975) este absolventă a Secţiei română-franceză a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Doctor în filologie. Din 2008, lector universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Colaboratoare la lucrările principale ale Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti" al Academiei Române (unde lucrează din 1999).
Cărţi: Categoria partitivului în limba română, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2009. Coautor: Gramatica limbii române (GALR), coord. Valeria Guţu Romalo, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005 (tiraj nou, revizuit, 2008), vol. I: Cuvântul (subcap. „Substantivele masive"; cap. „Prepoziţia" [coautor: Fulvia Ciobanu]; cap. „Conjuncţia"); vol. II: Enunţul (cap. „Grupul prepoziţional"; cap. „Conectori frastici şi transfrastici");Mic dicţionar enciclopedic (MDE), Editura Enciclopedică & Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005; Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect, carte editată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Academia Română - Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti", Bucureşti, 2008 (ediţie revizuită, Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2010); Morfo-sintaxa limbii române. Sinteze teoretice şi exerciţii (coautori: Gabriela Pană Dindelegan, Adina Dragomirescu), Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2010; Gramatica de bază a limbii române (coord. Gabriela Pană Dindelegan), Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2010.