Gabriel Liiceanu, 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger

Fiinţă şi timp este o carte de iniţiere în „misterele lumeşti“, una care nu ne dă voie să părăsim „această lume“ lăsând-o neînţeleasă (sau subînţelegând, doar, că am înţeles-o) de dragul unei lumi sperate, inabordabile şi, deci, de neînţeles. Pentru că nu e nimic de înţeles în absenţa unui fenomen care să poată fi tematizat. În acest sens Fiinţă şi timp este o carte fără mister. Ceea ce se arată prin sine însuşi („fenomenul“) nu ascunde „în spatele" său nimic, nici „lucrul în sine“, nici infinitul spiritului absolut. „În spatele“ fenomenului nu este decît partea ascunsă a propriei sale manifestări, adică exact aceea pe care fenomenologia, ca hermeneutică, o va scoate din ascunderea ei. Fenomenologia se plimbă printre obiectele experienţei noastre deschizând ochii asupra acestor obiecte mai bine decât obişnuim să o facem. Ea îşi propune să se uite la ceea ce noi am uitat să ne mai uităm şi îşi propune să înţeleagă tot ceea ce noi subînţelegem fără să înţelegem. Deznodământul ei este o lume explicitată, adică adusă la concept. Iar „adusă la concept" înseamnă: înţeleasă în fiinţa ei.Este puţin acest lucru? Este mult? Nu este nici mult, nici puţin, răspunde Heidegger. Este exact atât cât poţi să înţelegi. Poţi, desigur, să îţi propui orice şi oricât, dar o vei face fără acoperire, o vei face freischwebend, în maniera „lipsei de repere", a „liberei plutiri“, a desprinderii de orice, a indecisului, a speculaţiei fără temei. Poţi face toate acestea, dar atunci ai ieşit de pe tărâmul filozofiei. Iar Heidegger, cel puţin cu această carte, rămâne ferm pe tărâmul filozofiei. (Gabriel LIICEANU)