Închide Close

Editura Humanitas

Cristian Pepino, A doua carte de la Vama Veche

Eugen Istodor: Care-s tabieturile ultimei veri petrecute acolo? Cristian Pepino: Cele impuse de mândra mea: pe la 7, baie în mare contra mahmurelii. Între 10 şi 1, citit, scris sau desenat în curte, la umbră. Pe la 1 gătit prânz, în general cartofi prăjiţi cu ochiuri. Plajă și baie în mare după-amiaza, de la 4 până la apus. Grătar seara, în curte, șpriţuri și taclale cu prietenii până spre dimineaţă. Uneori o baie în mare noaptea dacă eram destul de matoli. Uneori noctiluca — adică alge fosforescente — sau perseide — stele căzătoare. Nimic deosebit. — Interviu în Caţavencii, iulie 2015

Succesul primei Cărţi de la Vama Veche, ca și reacțiile publicului — criticile mai mult sau mai puțin subiective ale prietenilor, aprecierile unor personalități cu renume sau ale unor cititori complet necunoscuți — l-au obligat, practic, pe Cristian Pepino să scrie o continuare. În A doua carte de la Vama Veche, vă veți întâlni cu o parte din personajele pe care deja le cunoașteți: Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Nuni Anestin, François Pamfil, Mircea Florian, Dadu Bucur, Decebal Scriba, Dimi Simon, chiar și Edmondo…, dar și cu fata lui Pacepa, Adrian Păunescu, Paul Everac, prietenii prietenilor familiei Medrea sau misteriosul Dodo. Veți revizita, firește, locurile mitice — Doimai, Mamaia-sat, Vama Veche. Veți auzi, în plus, „Poveștile de seară“ de la Vama, unele extraodinare. Și se prea poate ca noua carte a lui Cristi Pepino să vă amuze, să vă încânte, să vă farmece încă mai mult decât prima.

 

Despre Cristian Pepino

CRISTIAN PEPINO s-a născut pe 29 octombrie 1950 la Bucureşti. A frecventat Liceul Lazăr. A absolvit Secţia regie a IATC Bucureşti, avându-i ca profesori pe Mihai Dimiu, David Esrig, Radu Penciulescu. Ca regizor, s-a dedicat teatrului de animație, realizând până în prezent peste 120 de spectacole, marea lor majoritate cu colaborarea soției sale, scenografa Cristina Pepino (1951–2013). Multe dintre spectacolele pe care le-a regizat au fost distinse cu premii internaționale: 1981 – Marele Premiu la Festivalul Internaţional PIF de la Zagreb pentru spectacolul Metamorfoze după Ovidius, Teatrul de Păpuşi din Constanţa; 1982 – Premiul special al juriului la Festivalul PIF pentru Sânziana şi Pepelea, Teatrul de Păpuşi din Galaţi; 2001 – Premiul de creaţie la Festivalul PIF pentru Adunarea păsărilor, Teatrul Ţăndărică; 2008 – Premiul pentru regie la Festivalul Mondial de la Praga pentru Candid, Teatrul Ţăndărică; 2010 – Premiul de regie şi Premiul de excelenţă pentru cel mai bun spectacol de teatru de păpuşi la Festivalul Golden Magnolia de la Shanghai pentru spectacolul Pinocchio, Teatrul Colibri, Craiova. Alte premii și dis tincţii: 2000 – Premiul pentru întreaga activitate, Festivalul Gulliver, Galaţi; 2002 – Ordinul pentru Merit în grad de Cavaler; 2003 – Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate conferit de Ministerul Culturii; 2004 – Premiul special UNITER pentru teatru de păpuşi; 2009 – doctor honoris causa al Universităţii de Arte din Târgu Mureş. În 1990 a devenit profesor la Secţia de teatru de păpuşi a Academiei de Teatru şi Film (azi UNATC) din Bucureşti.A publicat: Automate, idoli, păpuşi, Editura Alma şi Festivalul Gulliver, Galaţi, 1998; la UNATCPress, București: Tehnica teatruluide animaţie, 2005; Tehnologii digitale în spectacolul de animaţie, 2005; Introducere în grafica şi animaţia 3D, 2006; De la video la virtual – imaginea în spectacolul contemporan și Regia spectacolului de animaţie, 2007; Istoria secretă a păpușilor. Teatrul de animație și sacrul. Eseuri, 2014.

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact