Închide Close

Editura Humanitas

Cristian Pătrăşconiu, Martin S. Martin, America la răscruce

Un dialog transatlantic

Din categoriile eseistică, politologie

În colecția Eseu

Cum duc Statele Unite ale Americii povara libertăţii? La ce bun o memorie a libertăţii şi cum se întreţine în mod adecvat aceasta? Ce forme de egalitate se potrivesc în chip natural libertăţii? Care sunt adversarii libertăţii Statelor Unite ale Americii, din interior sau din exterior? Ce ameninţă libertatea – astăzi şi mâine? Ce trebuie să apărăm? Cum trebuie să ne apărăm? Ce putem spera?

Dialogul incitant dintre Martin S. Martin şi Cristian Pătrăşconiu răspunde la aceste întrebări în contextul geopolitic complex al lumii în care trăim.

 

„Vedem în prezent cum, în lu¬mea occidentală şi cu precădere în Statele Unite, ia amploare (mai ales în rândul tinerilor) o miş¬care ideolo¬gică prin care se încearcă modificarea limbajului, a concepţiilor, chiar a modului de a gândi. Corectitudinea politică nu naşte o realitate, ci premisa unei sperate realităţi, care, în faza în care suntem, seamănă cu realitatea virtuală. Nu e ce se vede, poţi fi înşelat de ce ţi se arată, dar, dacă ai minte, vezi că ai de-a face cu o plăsmuire.“ — MARTIN S. MARTIN

Despre Cristian Pătrăşconiu

CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU s-a născut pe 3 decembrie 1976 la Drobeta-Turnu Severin. Este licenţiat în ştiinţe politice al Facultăţii de Filozofie de la Universitatea Vest din Timişoara şi cursant al unui masterat de literatură comparată şi intertextualitate la aceeaşi universitate. A fost cursant şi bursier al Colegiului „A Treia Europă“ din Timişoara şi, în două rânduri, bursier al Universităţii Jagelloniene din Cracovia. Are o experienţă de peste zece ani în mass-media. A fost senior editor la ziarul Cotidianul şi senior editor la Realitatea TV. Apublicat un volum de versuri – Spectralia (1997). În prezent este director-adjunct al Institutului de Studii Populare (ISP). Volumul Repere intelectuale ale dreptei româneşti este alcătuit din zece interviuri realizate de Cristian Pătrăşconiu în perioada februarie-octombrie 2010.

Despre Martin S. Martin

MARTIN S. MARTIN (numele oficial, începând din 1990, al lui Martin Ştefan Constantinescu) s-a născut la 28 septembrie 1942 la Bucureşti. A fost unul dintre cei mai talentaţi chirurgi pe care i-a avut Clinica de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Fundeni. A făcut parte din seria chirurgilor de aur ai acestui spital, compusă din Dan Setlacec, Eugen Proca, Mihai Stăncescu, Ion Socoteanu, Gheorghe Olănescu, Ludovic Ionescu, Mihnea Ionescu etc. În ciuda valorii sale, recunoscută deopotrivă de colegi şi de pacienţi, Martin a fost exclus din învăţământul universitar. Acest abuz, umilinţa cotidiană a vieţii din România, insatisfacţiile materiale şi spirituale l-au determinat să părăsească definitiv ţara în vara lui 1985. A plecat la un congres medical la Atena, unde a cerut azil politic. După câteva luni a ajuns în Statele Unite, unde s-a specializat în cardiologie şi a practicat timp de nouăsprezece ani cardiologia intervenţională în Chattanooga, Tennessee. Alături de dr Dora Petrilă, a semnat cartea Spitalul Fundeni. Istorie şi destine (Humanitas, 2004). Este, de asemenea, autorul cărţii America povestită unui prieten din România (Humanitas, 2012) şi a tradus, în colaborare, volumul autobiografic al dr Marius Barnard (semnat împreună cu Simon Norval) Momente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui. Amintirile unui chirurg legendar (Humanitas, 2013).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: America la răscruce
  • Subtitlu: Un dialog transatlantic
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 176
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5774-9
  • Colecție: Eseu
  • Domeniu: eseistică, politologie
  • Autor: Cristian Pătrăşconiu, Martin S. Martin

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact