Închide Close

Editura Humanitas

Augustin Cupșa, Așa să crească iarba pe noi

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite, credința, singurătatea, descoperirea erotismului. Într-o atmosferă salingeriană, cu o tensiune și o violențã care plutesc în aer, pentru a izbucni în final cu o forță care deturnează definitiv viețile tuturor personajelor, romanul lui Augustin Cupșa creează o lume întreagã, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, al inocenților, cu peisaje mirifice care ascund de fapt răul în formele sale cele mai subtile.

„Acum sunt departe de casă, dar şi acolo m-am simţit de prea multe ori înstrăinat, nefiind tocmai de-al locului. Craiova a rămas unde am lăsat-o, părăsită în mijlocul câmpiilor cu buruieni şi mărăcini, cu drumuri prăfuite, cu şine de tren care sclipesc în soarele ucigător, iar timpul ei stă odată cu lucrurile deja trăite. Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.“ (CUPȘA)

  Cătălin Chiru, „Suntem însăși povestea copilăriei noastre“ (Hyperliteratura, februarie 2018)

Despre Augustin Cupșa

AUGUSTIN CUPȘA a publicat în 2006 romanul experimental Perforatorii (premiul revistei Ramuri, premiul revistei Mozaicul). A continuat cu proză scurtă și scenarii, participând la adaptarea serialului Be Tipul la HBO România și la câteva scurtmetraje. În 2017 a revenit la roman, publicând Așa să crească iarba pe noi (Humanitas), pentru care a fost nominalizat la premiul Clubului de Lectură „Nepotul lu’ Thoreau“, campania „Cititorul are întotdeauna dreptate“ a librăriilor Cărturești, premiul PEN România și premiul EUPL. Tot la Humanitas au apărut volumele de proză scurtă Marile bucurii și marile tristeți (2021) și Străinătate (2022).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Așa să crească iarba pe noi
  • An apariție: 2018
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5932-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Augustin Cupșa

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact