Închide Close

Editura Humanitas

Oliver Jens Schmitt, Biserica de stat, sau Biserica în stat?

O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

„Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte. Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri. Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.

Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relația Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.“ — OLIVER JENS SCHMITT

Despre Oliver Jens Schmitt

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societățile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX‑lea, societatea și politica în Imperiul Otoman târziu, evoluțiile socioculturale din spațiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneției sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Între anii 2017 și 2022 a fost președintele Secției de Filozofie și Istorie a Academiei Austriece de Științe. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe. Printre cărţile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo: Scurtă istorie a unui ținut central‑balcanic, 2008), Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg: Noul Alexandru din Balcani, 2009, tr. rom. 2014), Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii: O istorie între Orient și Occident, 2012) și, împreună cu Bernd J. Fischer, A Concise History of Albania, 2022. Editura Humanitas a publicat mai multe lucrări ale sale, traduse din limba germană: Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și căderea „Căpitanului“ (2018), România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (2018), Balcanii în secolul XX: O istorie postimperială (2022) și Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023 (2023).

 

Fotografia autorului © Jutta Benzenberg

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Biserica de stat, sau Biserica în stat?
  • Subtitlu: O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 460
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7919-2
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Oliver Jens Schmitt

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact