Închide Close

Editura Humanitas

Liliana Nechita, Cireşe amare

„Mulţi dintre cei plecaţi nu povestesc mai nimic din suferinţele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevărului, în numele tuturor. Am trecut prin emoţii foarte mari la lansările pe care le-am făcut aici, în Italia, traducerii în limba italiană a Cireşelor amare... M-am temut că ei, italienii, se vor supăra, că se vor simţi răniţi de adevărurile pe care le-am spus despre ei în carte. Dar am întâlnit oameni care s-au ruşinat şi care, plecând capul în pământ, mi-au spus că habar n-au avut câte au îndurat emigranţii din pricina unora dintre ei, italienii adică. Cineva, italiancă, mi-a cerut să-i scriu lângă autograf «Nu pleca!» – cu siguranţă luase traducerea s-o dea cadou cuiva drag, încercând să-i împiedice plecarea. O chinezoaică stabilită în Italia mi-a mulţumit că am scris cartea şi mi-a mărturisit că şi ei se recunosc în ea... Toţi emigranţii lumii oftează la fel. Toţi speră că se vor întoarce într-o zi... Apoi, au fost două femei din Sardinia, tot italience, care m-au îmbrăţişat în plină stradă! Copiii uneia, fraţii celeialte sunt şi ei plecaţi aiurea, în Anglia şi în Germania. Nu mai eram din tabere diferite, eram mame şi surori, atât!“ — LILIANA NECHITA

 

Despre Liliana Nechita

LILIANA NECHITA (Angheluţă) s-a născut în 1968 şi trăieşte de peste cincisprezece ani în Italia. În 2013 a publicat, prin intermediul revistei Avantaje, testimonialul Exodul mamelor, care a stat la baza documentarului cu acelaşi nume realizat de Irina Păcurariu pentru Televiziunea Română. A fost laureată a Galei Premiilor Femeia Anului 2013 pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii. La Editura Humanitas i-au apărut volumele Cireşe amare (2014) și Împărăteasa (2017), ambele publicate în Italia. Noua ei carte, Pâine cu ceva, urmează să fie de asemenea publicată în Italia.

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact