Închide Close

Editura Humanitas

Mircea Vasilescu, Cultura română pe înțelesul patrioților

Din categoriile eseistică

În colecția Eseu

„Citind foarte multe gazete din ultimii aproape 30 de ani (în special articolele scrise de intelectuali), mi s-a părut că detectez un soi de «mare dezordine culturală»: se scrie şi se vorbeşte mult despre «cultura română», dar adesea discuţiile nu se leagă, polemicile se pierd în reacţii emoţionale, iar diversitatea accepţiilor termenului «cultură» complică şi mai mult lucrurile. Presa culturală nu are impact dincolo de cititorii cultivaţi şi interesaţi, iar presa cea de toate zilele, reţelele sociale şi site-urile sunt un factor de amplificare a acestei «dezordini». Peste care pluteşte discursul patriotic, sentimental, emoţional despre «cultura naţională», «valorile noastre perene», «contribuţia culturii noastre la patrimoniul universal» şi alte asemenea formule utilizate până au devenit clişee, poncife, vorbe goale. Nu am pretenţia «să fac ordine». Nu-mi propun să dau soluţii. Încerc doar să pun întrebări şi să provoc reflecţii. O bună parte dintre zgomotele şi scandalurile tranziţiei ar fi fost mai bine temperate dacă pe deasupra societăţii româneşti ar fi plutit mai mult îngerul reflecţiei decât demonul de a afirma «tăria opiniunilor».“ — MIRCEA VASILESCU

 

Despre Mircea Vasilescu

MIRCEA VASILESCU este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, unde a înfiinţat şi a coordonat programele de master „Teoria şi practica editării“ şi „Studii literare“. Predă cursuri despre mass-media, politici culturale, marketing cultural, presă culturală. A fost redactor-şef al revistei Dilema veche între 1998 şi 2015, a iniţiat şi a organizat Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia. A fost membru în boardul editorial Eurozine (www.eurozine.com), reţeaua revistelor culturale europene (2008–2012). A publicat, între altele, volumele: „Iubite cetitoriule…“: Lectură, public şi comunicare în cultura română veche, Editura Paralela 45, Piteşti, 2001; Mass-comédia: Situaţii şi moravuri ale presei de tranziţie, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001; Europa dumitale: Dus-întors între „noi“ şi „ei“, Editura Polirom, Iaşi, 2007; Eurotextes: Le continent qui nous sépare, MetisPresses, Geneva, 2010. A tradus din Michel Foucault, François Furet, Sergio Romano.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cultura română pe înțelesul patrioților
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 264
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6272-9
  • Colecție: Eseu
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Mircea Vasilescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact