Închide Close

Editura Humanitas

Henry James, Desenul din covor

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Ca într-un roman poliţist, există o pistă, martori, indicii care trebuie descifrate, morţi care adâncesc şi mai mult misterul. Ce-l motivează pe un scriitor să scrie? Care e Ideea, „planul superb“ al construcţiei sale literare? Poate că, la capătul drumului prin meandrele emoţiilor umane, dorinţelor nemărturisite şi relaţiei cu celălalt, enigma se va dovedi impenetrabilă.

Despre Henry James

HENRY JAMES (New York, 1843-Londra, 1916), scriitor american naturalizat englez, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Europa. Pe lângă marile sale romane, care l-au făcut să fie considerat o importantă figură a realismului, a scris numeroase nuvele, povestiri, cărţi de călătorie, biografice şi autobiografice, piese de teatru, critică şi teorie literară. Câteva dintre temele recurente în scrierile lui sunt confruntarea dintre America inocentă şi Europa ultracivilizată, evoluţia societăţii americane a timpului său, naşterea feminismului. În stilul său elegant, s-a ocupat şi de subtilităţile vieţii morale; interesat de psihologia personajelor, a fost unul dintre maeştrii monologului interior. Alături de Poe şi Lovecraft, e considerat un clasic al literaturii fantastice americane. Important teoretician al romanului, Henry James a explorat în mai multe opere posibilităţile „naratorului mincinos“, care nu ştie sau nu vrea să ne dezvăluie întregul adevăr.

Bibliografie selectivă:Romane: The Europeans (Europenii), 1878; Washington Square (Piaţa Washington), 1880; The Portrait of a Lady (Portretul unei doamne), 1881; The Spoils of Poynton (Comorile din Poynton), 1897; The Awkward Age (Vârsta ingrată), 1899; What Maisie Knew (Ce ştia Maisie), 1897; The Wings of the Dove (Aripile porumbiţei), 1902; The Ambassadors (Ambasadorii), 1903; The Golden Bowl (Potirul de aur), 1904. Nuvele şi povestiri: Madame de Mauve, 1874; Daisy Miller, 1878; The Aspern Papers (Manuscrisele lui Jeffrey Aspern), 1888; The Altar of the Dead (Altarul morţilor), 1895; The Figure in the Carpet (Desenul din covor), 1896; The Turn of the Screw (O coardă prea întinsă), 1898.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Desenul din covor
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Format: EPUB, PDF
  • ISBN: 978-973-50-3289-0-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Henry James

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact