Închide Close

Editura Humanitas

Gheorghe Guţu, Dicţionar latin-român

Din categoriile lucrări de referinţă

În colecția Seria Dicţionare

Editura Humanitas oferă tuturor celor interesaţi (elevi, studenţi, profesori) varianta mică a Dicţionarului latin-român a profesorului Gheorghe Guţu (lucrare cunoscută încă din anii '60, în lumea de specialitate românească, sub denumirea uzuală de „Guţu mic“). Conţinând peste 15 600 de cuvinte-titlu, Dicţionarul latin-român, varianta mică, reuneşte chintesenţa tezaurului lexical latinesc din epoca clasică. El constituie – şi va constitui şi pentru generaţiile viitoare – cel mai bun instrument de lucru pentru descifrarea frumuseţilor ascunse în textele marilor autori latini.

„Trecerea latinei târzii – a celei populare, vorbite – spre limbile romanice particulare, care iau naştere în relativ scurtă vreme, şi a celei culte, cărturăreşti, la calitatea de superstrat de limbă culturală, secole de-a rândul, în şcoală, în actele oficiale şi în administraţie, în operele ştiinţifice, religioase, filozofice şi tehnice de orice fel, ne-a făcut, daca nu să indicăm – nu acesta este scopul dicţionarului de faţă – cel puţin să sugerăm la ce cuvânt românesc sau modern a dus termenul latinesc şi să uşurăm astfel înţelegerea genetică a unui foarte mare număr de cuvinte şi deci noţiuni de limbă română actuală şi din alte limbi moderne.“ (Autorul, iulie 1981)

Despre Gheorghe Guţu

GHEORGHE GUŢU (1906-1994), clasicist, istoric literar şi traducător. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1928), desfăşoară o lungă şi fructoasă carieră didactică, mai întâi ca profesor de latină la licee din Târgovişte, Cluj şi Bucureşti, apoi în calitate de conferenţiar la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu“. Volume publicate: Lucius Annaeus Seneca. Viaţa, timpul şi opera morală , 1944; Dicţionar latin-român, 1966; Limba latină, manual pentru clasa a IX-a, 1969; Publius Vergilius Maro, 1970. Traduceri din Seneca, Cicero, Quintilian, Juvenal, Tacitus.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dicţionar latin-român
  • An apariție: 2012
  • Ediție: a III-a, revăzută
  • Pagini: 678
  • Format: 12,5x17,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-3334-7
  • Colecție: Seria Dicţionare
  • Domeniu: lucrări de referinţă
  • Autor: Gheorghe Guţu
  • Cuvânt înainte: Gheorghe Guţu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact