Închide Close
Din copilărie. Amintiri

Editura Humanitas

Radu Rosetti, Din copilărie. Amintiri

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Amândoi părinţii mei aveau o memorie admirabilă şi erau nişte povestitori neîntrecuţi. În lungile seri de iarnă ne ţineau pe noi, copiii, pe profesori, pe guvernante şi pe musafirii zilei ceasuri întregi sub farmecul povestirilor lor, făcând să treacă pe dinaintea ochilor noşti icoanele unui trecut la care luaseră parte sau auziseră amărunte din gura bătrânilor lor. Ce păcat că, mai pe urmă, când îmi dam sama de preţul acelor povestiri şi îmi aduceam aminte încă bine de ele, nu le-am notat, lăsând să se piardă o mulţime de amărunte nepreţuite pentru istoria noastră politică, socială şi economică în veacul trecut!“

Şi în al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiază, cu pietate filială, harul de povestitori al părinţilor săi. Pe sine se ignoră, dar, dacă astăzi putem reconstitui copilăria unui fiu de boier moldovean, împrejurările în care a fost crescut educat şi instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru că de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a îngrijit să nu piardă vreun „amărunt“ semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trăit el însuşi.

Despre Radu Rosetti

RADU ROSETTI (1853–1926), istoric, genealogist, scriitor, s-a născut la Iaşi, având strămoşi, din partea tatălui – logofătul Răducanu Rosetti –, doi domnitori, Antonie Ruset şi Manole-Giani Ruset, iar din partea mamei pe Grigore Alexandru Ghyka, care îi era bunic, ultimul domn al Moldovei de dinainte de unirea din 1859. Ca şi tatăl său, a studiat în Apus, însă în Franţa şi Elveţia, obţinând, în 1873, un bacalaureat în ştiinţe. Întors în ţară, silit de datorii, a trebuit să vândă o parte din proprietăţi şi să încerce, fără prea multă izbândă, o carieră în politică şi în administraţie. S-a căsătorit în 1876 cu Smaranda (Emma) Bogdan, cu care a avut patru copii: Radu, Henri, Eugeniu și Magdalena (dintre ei, generalul acad. Radu R. Rosetti rămâne până astăzi cel mai important istoric militar român). A fost prefect de Roman şi de Brăila, deputat în mai multe rânduri şi director al închisorilor. În cele din urmă, mânat şi de pasiunea pentru cercetări istorice, a ales să devină şef de arhivă în Ministerul Afacerilor Străine.Apariţia sa în viaţa literară s-a produs oarecum târziu, în 1904–1905, cu un roman istoric în foileton, publicat în Epoca, pe care Academia Română l-a şi premiat în 1906: Cu paloşul. Au urmat alte volume de inspiraţie istorică: Păcatele sulgeriului (1912), Poveşti moldoveneşti (1920), Alte poveşti moldoveneşti (1921). Studiile şi articolele istorice, multe dintre ele fiind publicate în Analele Academiei Române, arată interesul lui Radu Rosetti pentru genealogie, istorie socială şi politică (Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova (1905), Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova (1907), Cum se căutau moșiile în Moldova la începutul veacului XIX: Condica de răfuială a hatmanului Răducanu Roset cu vechilii lui pe anii 1798–1812 (1909), Acțiunea politicii rusești în Țările Române: Povestită de organele oficiale franceze (1914) etc. Cele trei volume de Amintiri vădesc însă marea sa vocaţie de povestitor şi memorialist; în Istoria literaturii române de la origini până în prezent G. Călinescu îl caracterizează drept „genealog și cronicar [de] o obiectivitate perfectă, fără fumuri nobilitare, cu noțiunea exactă a condiției castei“. La rândul său, E. Lovinescu nu a ezitat să recunoască în Istoria literaturii române contemporane valoarea Amintirilor, spunând despre Radu Rosetti că a dat „cea mai preţioasă memorialistică din literatura română“.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Din copilărie. Amintiri
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-3757-4-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Radu Rosetti

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact