Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia (ed.), Dosarele secrete ale agentului Anton

Petru Comarnescu în arhivele Securităţii

Din categoriile istorie

În colecția Istorie contemporană

„Fie că i se cere, fie din proprie iniţiativă, Petru Comarnescu divulgă tot, de cele mai multe ori, pe un ton neutru; în anumite cazuri, totuşi, când se referă la persoane pe care le antipatizează sau care l-ar fi nedreptăţit, comentariile devin acide, iar informaţiile sau insinuările, compromiţătoare. Îşi găsesc aicio supapă şi frustrările (acute) sociale şi intelectuale ale lui Petru Comarnescu. Iată-i, prinşi ca într-un insectar, pe toţi cei care nu i-au acordat importanţa meritată! Verdictul moral nu poate fi decât unul de vinovăţie; excesul de zel anulează până şi circumstanţele atenuante care s-ar fi putut altminteri invoca (marele vinovat, în toate, fiind regimul comunist). Însă valoarea literară a multor pagini este indubitabilă. Laolaltă, alcătuiesc un fel de Comedie umană a lumii intelectuale şi artistice româneşti din anii '50 şi '60. Petru Comarnescu şi-a ratat «marea operă» a vieţii. Să o fi reuşit agentul Anton?“ (Lucian BOIA)

Selecţie, introducere şi comentariu de Lucian Boia

Despre Lucian Boia (ed.)

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului şi la istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dosarele secrete ale agentului Anton
  • Subtitlu: Petru Comarnescu în arhivele Securităţii
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 292
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4455-8
  • Colecție: Istorie contemporană
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Lucian Boia (ed.)

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact