Închide Close

Editura Humanitas

Heinrich Zimmer, Filozofiile Indiei

Din categoriile filozofie

În colecția în afara colecţiilor

„Filozofia indiană, ca şi cea occidentală, împărtăşeşte informaţii privitoare la structura şi puterile măsurabile ale psihismului, analizează facultăţile intelectuale ale omului şi operaţiile minţii sale, evaluează diverse teorii ale înţelegerii omeneşti, stabileşte metodele şi legile logicii, clasifică simţurile şi studiază procesele prin care experienţele sunt sesizate şi asimilate, interpretate şi înţelese. Filozofii indieni, ca şi cei din Occident, se pronunţă asupra valorilor etice şi normelor morale. Dar preocuparea ei a fost întotdeauna nu informarea, ci transformarea: o prefacere radicală a naturii omului şi, cu ea, o reînnoire a modului său de a înţelege atât lumea exterioară, cât şi pe cea a propriei sale existenţe; o transformare pe cât de completă cu putinţă, astfel încât să poată duce, dacă e încununată de succes, la o totală convertire sau renaştere. Între timp, filozofiile noastre academice de factură laică se preocupă mai degrabă cu informarea decât cu transformarea salvatoare de care au nevoie sufletele noastre. Şi tocmai acesta e motivul pentru care o privire spre chipul Indiei ne poate ajuta să descoperim şi să recuperăm ceva din noi înşine.“ (Heinrich ZIMMER)

 

  Grete Tartler, „Filozofia orientală în traduceri recente“ (România literară, august 2012)

Despre Heinrich Zimmer

HEINRICH [Robert] ZIMMER s-a născut la Greifswald, la 6 decembrie 1890, ca fiu al indologului şi celtistului Heinrich Zimmer (1851-1910), şi a murit la New York, la 20 martie 1943, răpus, în plină putere creatoare, de o pneumonie. A fost profesor la Universitatea din Heidelberg, iar din 1939 şi până la moartea sa prematură a predat la universităţi din S.U.A. Influenţat de C.G. Jung, Heinrich Zimmer a făcut cercetări aprofundate în domeniul tantrismului, propunând interpretări îndrăzneţe ale culturii şi filozofiei indiene. Opere principale: Kunstform und Yoga im indianischen Kultbild, 1926; Maya: Der indianische Mythos, 1936; Weisheit Indiens, 1938. Postum, sub îngrijirea lui Joseph Campbell, au apărut: Myths and Symbols in Indian Art and Civilization, 1946 (Introducere în arta şi civilizaţia indiană, Meridiane, 1983, reeditată, în text integral, sub titlul Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană, Humanitas, 1994); The King and the Corpse: Tales of the Soul's Conquest of Evil, 1948 (Regele şi cadavrul. Povestiri despre biruinţa sufletului asupra răului, Humanitas, 1994, 2007, 2021); Philosophies of India, 1951 (Filozofiile Indiei, Humanitas, 1997, 2012); The Art of Indian Asia, Its Mythology and Transformations, 1955.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Filozofiile Indiei
  • An apariție: 2012
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 496
  • Format: 15x22,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-1934-1
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Heinrich Zimmer

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact