Închide Close

Editura Humanitas

Jeanne Bendick, Galen și începuturile medicinei

Cu desenele autoarei

Din categoriile carte pentru copii & adolescenţi

În colecția Humanitas Junior

Introducere de Benjamin D. Wiker

Traducere de Cristian Negoiță

 

Sunt doctorul Galen, grec din Pergam. În vremea mea nu găseai altul cu mai mult renume. N-aveam la îndemână prea multe instrumente, dar, cu firea-mi curioasă, am inventat leacuri folosite chiar şi azi. Se poate spune, fără greş, că eu am preschimbat şi medicina, şi farmacia în ştiinţe. Am dus o viaţă plină de-aventuri. Plecând de-acasă, am călătorit pe uscat şi pe mări primejdioase, învăţând pretutindeni cât mai multe despre natură şi corpul omenesc. La Roma am îngrijit patru împăraţi; am fost medic şi antrenor al vitejilor gladiatori. Am lăsat în scris drept moştenire o adevărată enciclopedie medicală, iar ideile mele au rămas literă de lege timp de 1500 de ani.

Despre Jeanne Bendick

Jeanne Bendick (1919–2014) a absolvit Parsons School of Design. Este una dintre cele mai reputate ilustratoare și autoare americane de cărți pentru copii, cu peste 100 de titluri publicate, mai ales în domeniul popularizării științei. Lucrările sale se remarcă printr-o deosebită capacitate de a transpune concepte complexe în limbajul de zi cu zi și de a prezenta subiecte dificile într-o manieră interesantă și ușor de înțeles. Printre cărțile pe care le-a scris și ilustrat, singură sau în colaborare, se numără: Archimedes and the Door of Science (trad. rom. Arhimede și începuturile științei, Humanitas, 2018), Galen and the Gateway to Medicine (trad. rom. Galen și începuturile medicinei, Humanitas, 2018, în pregătire), Along Came Galileo, Egyptian Tombs, Mathematics Illustrated Dictionary: Facts, Figures, and People Including the New Math, The Mystery of the Periodic Table. Este, de asemenea, un pionier al emisiunilor TV de știință pentru copii.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Galen și începuturile medicinei
  • Subtitlu: Cu desenele autoarei
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 136
  • Format: 15,5x23,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-6239-2
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: carte pentru copii & adolescenţi
  • Autor: Jeanne Bendick
  • Introducere: Benjamin D. Wiker
  • Traducere: Cristian Negoiță

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact