Închide Close

Editura Humanitas

Paul Johnson, Intelectualii

Din categoriile eseistică

În colecția Eseu

Cine sunt intelectualii? Ce reprezintă ei dincolo de imaginea onorabilă pe care o oferă lumii? Sunt oare cei mai potriviţi să conducă destinele omenirii, dând sfaturi de la înălţimea unei moralităţi impecabile, acordând indulgenţe cu bunăvoinţă papală sau sancţionând greşelile cu luciditatea celor care contemplă dezastrele istoriei dintr-un birou? Cât respect au pentru adevăr? Ce atitudine au faţă de bani? Cum se comportă în familie şi cât sunt de loiali faţă de prieteni? Paul Johnson, jurnalist de notorietate în lumea anglo-saxonă, răspunde acestor întrebări analizând câteva cazuri concrete - Rousseau, Shelley, Marx, Ibsen, Tolstoi, Hemingway, Brecht, Russell, Sartre – şi încercând să vadă câtă unitate există între viaţa particulară a acestor celebre personaje şi principiile pe care le-au exprimat public.

Despre Paul Johnson

PAUL BEDE JOHNSON (născut în 1928 la Manchester) este un bine-cunoscut ziarist şi istoric englez. A studiat la Stonyhurst College, apoi la Magdalen College (Oxford). S-a afirmat ca jurnalist în anii '50, la The New Statesman. În anii '70, a început să aibă concepţii tot mai conservatoare; pe fundalul problemelor economiei britanice, s-a opus mişcării sindicale. Susţinător al lui Margaret Thatcher, a de venit unul dintre consilierii ei şi i-a scris o serie de discursuri. Din 1981 până în 2009, a deţinut o rubrică în The Spectator. S-a preocupat de problemele şi evenimentele care indicau, în opinia sa, declinul general, de la educaţie la practicarea religiei şi comportamentul social. A scris regulat în The Daily Telegraph şi într-o serie de publicaţii americane (The New York Times, The Wall Street Journal, Commentary, The National Review). Johnson este un critic al modernităţii. Îi dezaprobă pe cei care folosesc teoria evoluţionistă pentru a-şi justifica ateismul sau pentru a-şi promova experimentele biotehnologice. Catolic conservator, Johnson priveşte teologia eliberării ca pe o erezie şi pledează pentru celibatul preoţilor, deşi consideră că există motive întemeiate pentru hirotonirea femeilor. În anul 2006, Johnson a primit, din partea preşedintelui George W. Bush, The Presidential Medal of Freedom. Bibliografie selectivă: The Offshore Islanders: A History of the English People (1972), Elizabeth I: A Study in Power and Intellect (1974), The Life and Times of Edward III (1974), Pope John XXIII (1975), A History of Christianity (1977), Ireland: A Concise History from the Twelfth Century to the Present Day (1981), Pope John Paul II and the Catholic Restoration (1982), A History of the Modern World from 1917 to the 1980s (1983; O istorie a lumii moderne, Humanitas, 2003; reed. 2005, 2014), A History of the Jews (1987; O istorie a evreilor, 2005; Humanitas, 2015), Intellectuals (1988; Intelectualii, Humanitas, 1999; reed. 2006, 2011, 2015), To Hell with Picasso and Other Essays (1996; La naiba cu Picasso şi alte eseuri, Humanitas, 2012), A History of the American People (1997), Napoleon (2002), The Vanished Landscape. A 1930s Childhood in the Potteries (2004; Peisajul dispărut. Anii copilăriei mele, Humanitas, 2013); Churchill (2009; Humanitas, 2017), Jesus: A Biography from a Believer (2010; Viaţa lui Isus povestită de un credincios, Humanitas, 2012), Socrates: A Man for Our Times (2011; Socrate. Un om pentru timpurile noastre, Humanitas, 2013), Darwin: portrait of a genius (2012); Mozart: A Life (2013; Mozart. O viață, Humanitas, 2015), Stalin (2014; Humanitas, 2014).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Intelectualii
  • An apariție: 2015
  • Ediție: a IV-a
  • Pagini: 464
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4744-3
  • Colecție: Eseu
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Paul Johnson
  • Traducere: Luana Stoica

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact