Închide Close
Istoria Bucovinei

Editura Humanitas

Ion Nistor, Istoria Bucovinei

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

N. Iorga despre I. Nistor: „In nenumarate studii, care au atins toate domeniile vietii romanilor de acolo, ai lamurit atatea puncte confuze inca si ai adus o informatie cu totul noua si de cel mai mare folos, dand astfel bazelor istoriei Bucovinei romanesti o largime, necunoscuta pana atunci.“ „Ai fost unul dintre rarii carturari romani care au scos din studiile lor altceva decat arme pentru a inlatura pe altii si a se impune ei singuri. Nu te-ai lasat terorizat de nimeni, si nici n-ai vrut sa terorizezi pe cineva.“
Despre Ion Nistor

ION NISTOR (1876–1962) a fost una dintre cele mai importante personalităţi bucovinene. Doctor (1909), apoi docent (1912) al Universităţii din Viena, profesor extraordinar la Universitatea din Cernăuţi (1912), membru al Academiei Române (1915), preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei (1930), director al Bibliotecii Academiei (1945–1948), rector al Universităţii din Cernăuţi şi profesor de istorie la Facultatea de Litere şi Filozofie (1920–1940) şi la Facultatea de Istorie din Bucureşti (1940–1941), Ion Nistor s-a remarcat printr-o activitate ştiinţifică prodigioasă, dar şi ca luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei. A redactat Actul Unirii, pe care l-a citit în cadrul Congresului General al Unirii Bucovinei (28 noiembrie 1918). În calitate de membru al Partidului Naţional Liberal, după Unirea din 1918 a făcut parte din mai multe guverne, ca ministru delegat cu administraţia Bucovinei (1918–1920; 1922–1926), ministru al lucrărilor publice (1927–1928), ministru al muncii, sănătăţii şi asigurărilor sociale (1934–1937), ministru al cultelor şi artelor (1939–1940). A condus revistele Junimea literară (1904–1939) şi Codrul Cosminului (1924– 1939) şi a coordonat activitatea gazetei Glasul Bucovinei. Activitatea sa științifică însumează peste trei sute de lucrări, studii și articole cu tematică istorică, unele publicate, altele rămase în manuscris. Printre acestea se numără: Bucovina sub raportul politic și administrativ (1915), Românii și rutenii în Bucovina: Studiu istoric și statistic (1915), Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni (1916), Istoria fondului bisericesc din Bucovina (1921), Istoria Basarabiei (1923), Românii transnistreni (1925), Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia (1927), Unirea Bucovinei: 28 noiembrie 1918. Studiu și documente (1928), Însemnătatea Unirii (1930), Contribuții la relațiunile dintre Moldova și Ucraina (1933), Bucovina sub dominaţiunea românească (1938), Vechimea așezărilor românești dincolo de Nistru (1939), Tudor Vladimirescu și Sfânta Alianță (1940), Temeiurile romano-bizantine ale începuturilor organizației noastre de stat (1943) şi altele. De asemenea, este editorul mai multor volume din colecţia Hurmuzaki, cea mai importantă colecție de documente externe privind istoria românilor. În 1950 este arestat fără a i se intenta vreun proces; este eliberat după cinci ani de detenţie în închisoarea de la Sighet. În perioada comunistă lucrările sale au fost incluse în indexul cenzurii.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Istoria Bucovinei
  • An apariție: 1991
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 454
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-28-0306-1
  • ISBN-10: 973-28-0306-1
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Ion Nistor

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact