EUGENIU BUCHERU (1911‒2004) provine dintr-o familie de învățători din Bujoreni (județul Vâlcea). A absolvit liceul în Râmnicu Vâlcea în 1924, a urmat apoi cursurile Școlii Normale din același oraș. Între 1929 și 1931 este trimis învățător la școala primară din comuna Plătărești, apoi comuna Păuleni, județul Cetatea Albă (Basarabia). Pe 17 aprilie 1936 s-a căsătorit cu Paula Botea (1912‒1966), la rândul ei absolventă a Școlii Normale „Elena Doamna“ din București. După ce lucrează la diferite școli din județul Ilfov, de la 1 septembrie 1937 devine învățător definitiv în comuna Ștefănești (Ilfov). Din această poziție, în care obține toate gradele didactice, se va pensiona în 1973. Încorporat la Școala de ofițeri-rezervă nr. 2 Bacău pentru un an (1932‒1933), în mai 1936 este avansat sublocotenent în rezervă. Din martie 1939 este concentrat: pleacă pe front în 22 iunie 1941 cu Regimentul 5 Grăniceri. Între 5 mai 1943 și 13 aprilie 1944, luptă în Crimeea și Kuban în Regimentul 96 Infanterie, cu gradul de locotenent. În 1944 cade prizonier al Armatei Roșii, e internat în lagărele Monastîrka, apoi Oranki și se întoarce în ţară abia în 1948, în ultimul lot de prizonieri eliberaţi – al celor care refuzaseră să se înscrie în Divizia Tudor Vladimirescu. Își scrie amintirile în anii 1980. În 1990 este înaintat la gradul de căpitan, în 1991 îi sunt recunoscute drepturile în calitate de persoană persecutată din motive politice, iar în 2004 devine membru al Asociației Veteranilor de Război.