Închide Close

Editura Humanitas

Vasile Th. Cancicov, Jurnal din vremea ocupației (vol. II)

Impresiuni și păreri personale din timpul Războiului României

Din categoriile memorialistică & diaristică, istorie

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie. Volumul întâi, cuprinzând însemnările din august 1916 până în august 1917, a apărut la Editura Humanitas în 2015.

În ajunul intrării României în Marele Război, conștient că este martor al unor momente istorice, Vasile Th. Cancicov își începea seria impresiilor zilnice, care se vor întinde pe durata a 28 de luni. Pe lângă consemnarea suferințelor personale (mai mult sau mai puțin imaginare), jurnalul fostului deputat surprinde speranța, deznădejdea și ușurarea generației care a năzuit la România Mare. Rămas în teritoriul ocupat, privat de libertate şi deținut politic, Vasile Cancicov radiografiază experiențele pe care războiul le-a impus populației civile. Este cronica mai puțin glorioasă a celor care „au viețuit, fără demnitate“, alături de inamic, frământați de incertitudini și intrigi politicianiste. La un moment dat, deznădăjduit de soarta crudă a unei Românii înfrânte și cucerite, Vasile Cancicov renunțã, pentru 37 de zile, sã mai scrie în jurnal.Când, în noaptea de 12 august 1918, am încheiat impresiunile mele, eram convins că am intrat într-o epocă banală ce nu mai putea inspira nici un interes de a mai fi notată. Mai contribuise la această încetare o oboseală ce-mi pricinuia nenorocita mea sănătate. Simt azi că am făcut o greşală, că nu a fost momentul de a încheia povestea, deoarece noi şi mari evenimente stau să se desfăşoare până să se lase cortina «Tragediei româneşti» şi nu voi să lipsesc de la aceasta.“Nu ne rămâne decât să-i fim recunoscãtori lui Vasile Th. Cancicov pentru îndârjirea de a zugrăvi, într-o bogăție de tonuri, miracolul înfãptuit la sfârșitul anului 1918. (Daniel CAIN)

Azi se împlinesc doi ani de când am început a scrie notele acestea, iar mâine doi ani de la declararea războiului României. Când am început a le scrie, în odaia de la hotel Caraiman, la 13 august 1916, eram plin de entuziasm. După doi ani de teribile frământări şi decepţii, ne găsim zdrobiţi şi umiliţi ca ţară, fără mari speranţe de mai bine. România liberă şi cu imens prestigiu de la 13 august 1916 e o Românie îngenuncheată şi fără independenţă. Deşi am sacrificat o parte din teritoriul ţării prin Pacea de la Bucureşti, ţara e încă sub călcâiul inamicului şi ocupată milităreşte. Guvernul ce ne guvernează – în derâdere – în numele Regelui Ferdinand, deşi compus din români, îndeplineşte ordinele şi poruncile ocupantului duşman, neputând face nimic în interesul României. Neputând lucra pentru ţară, îşi trece vremea răzbunând uri personale, lucru pe care inamicul îl sprijină cu răutate: aşa că, în momentul ce las condeiul, guvernul ce a visat unitatea noastră naţională şi a încercat să o realizeze merge la judecată, nu a inamicului învingător în contra căruia ne-am ridicat să ne dezrobim, ci a propriilor noştri concetăţeni, ce spre ruşinea neamului nostru se cheamă români.Ce va aduce ziua de mâine e un mister pe care nimeni nu poate prevedea.

Fotografia de pe copertă: 1 dec. 1918 (18 nov. stil vechi), Calea Victoriei: intrarea regelui Ferdinand în București, alături de regina Maria, de generalul Berthelot și de principele Nicolae. În fundal, unul dintre arcurile de triumf ridicate în Capitală cu acest prilej.

Despre Vasile Th. Cancicov

VASILE TH. CANCICOV s-a născut la 16 octombrie 1873, într-o familie de condiție modestă din Bacău. Este al doilea născut din cei șase copii ai cuplului Theodor Al. Cancicov (funcționar) și Raluca, născută Stanciu (casnică, fiică de funcționar). Fratele mai mic al lui Vasile, cunoscutul om politic liberal Mircea Th. Cancicov (1884–1959), a fost în mai multe rânduri ministru la sfârșitul anilor 1930; persecutat şi încarcerat de comunişti, avea să moară în închisoarea de la Râmnicu Sărat. După studii primare la Bacău și Iași, Vasile Cancicov se înscrie în 1892 la Facultatea de Drept a Universității București. Se implică activ în mișcă rile studențești de protest din vara anului 1894, declanșate de procesul intentat, la Cluj, liderilor mișcării memorandiste a românilor transilvăneni. În 1896 obține diploma de licențiat în drept și se înscrie în Baroul București. Activează în cadrul influentei Ligi pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. În primăvara lui 1898 intră în politică și se înscrie în Partidul Conservator. La nici 26 de ani împliniți este ales, în mai 1899, deputat de Bacău. În alegerile din februarie 1905 obține un nou mandat de deputat. În 1908 părăsește rândurile Partidului Conservator și decide să-l urmeze pe Take Ionescu în nou creatul Partid Conservator-Democrat. În această perioadă devine director al cotidianului Ordinea, „organ conservator-democrat“. În noiembrie 1912 obține un al treilea (și ultim) mandat de deputat. În 1914 se retrage de pe scena politică și, până la sfârșitul vieții, se va ocupa, cu destul succes, doar cu avocatura. Unele dintre pledoariile sale sunt publicate sub forma câtorva broșuri, apărute între 1915 și 1928. După ce România intră în prima conflagrație mondială, decide să rămână în Bucureștii aflaţi sub ocupația Puterilor Centrale. Din cauza trecutului său politic, este reținut și privat de libertate timp de 20 de luni. Jurnalul ținut în toată această perioadă va fi publicat în 1921, sub titlul Impresiuni și păreri personale din timpul războiului României. A fost decorat atât de regele Carol I, cu ordinul „Coroana României“, în grad de comandor (1913), cât și de regele Ferdinand, cu „Steaua României“, în grad de ofițer (1921). Se stinge din viață la 27 mai 1931, la București.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Jurnal din vremea ocupației (vol. II)
  • Subtitlu: Impresiuni și păreri personale din timpul Războiului României
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5506-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică, istorie
  • Autor: Vasile Th. Cancicov
  • Ediţie îngrijită de: Daniel Cain

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact