Închide Close

Editura Humanitas

Alain Finkielkraut, O inimă inteligentă

Din categoriile eseistică

În colecția în afara colecţiilor

Traducere și note de Simona Brînzaru

„Regele Solomon îl implora pe Cel Veşnic să-l binecuvânteze cu o inimă inteligentă. La sfârşitul unui secol devastat de fărădelegile cumulate ale birocraţilor, adică de o inteligenţă pur funcţională, şi ale posedaţilor, adică de o sentimentalitate sumară, binară, abstractă, această rugă pentru a fi înzestrat cu perspicacitate afectivă şi-a păstrat întreaga sa valoare.“ (Alain FINKIELKRAUT)

Dar cui să înălțăm această rugă când Dumnezeu tace? Alain Finkielkraut ne oferă răspunsul-cheie — literaturii. Cele nouă texte pe care le-a ales, printre care Gluma, de Milan Kundera, Însemnări din subterană, de F.M. Dostoievski, Panta rhei, de Vasili Grossman, sau Pata umană, de Philip Roth, descriu vieți banale sfărâmate de Istorie, vorbesc despre triumf și eșec, despre banalitatea răului și ferocitatea binelui, despre șansa care se arată într-un moment nepotrivit și despre ironia destinului. O inimă inteligentă, una dintre cele mai personale și desăvârșite opere ale lui Alain Finkielkraut, este un adevărat imn închinat lecturii, pentru că numai literatura ne poate salva de barbaria care ne înconjoară, ne poate ajuta să trăim mai bine, să gândim mai bine și, fără îndoială, să iubim mai bine.

Ilustraţia copertei: Şcoala de la Fontainebleau, Alegoria apei sau Alegoria dragostei, 1580 (detaliu).

 

Despre Alain Finkielkraut

ALAIN FINKIELKRAUT (n. 1949) este unul dintre cei mai iluştri filozofi şi eseişti francezi contemporani. A predat la Catedra de literatură franceză a Universităţii Berkeley din Califor nia. Între 1989 şi 2014 a fost profesor de istoria ideilor la École Polytechnique. Din 1985 este producător al emisiunii Répliques la France Culture. Între 1990 şi 1996 a fost director al revistei Le Messager européen. În 2009 a primit distincţia de ofiţer al Legiunii de Onoare. În 2014 a devenit membru al Academiei Franceze şi a obţinut Premiul Combourg. Principalele teme abordate în scrierile sale sunt dragostea, literatura, modernitatea, iudaismul, naţionalismul, identitatea.

Opere: Le Nouveau désordre amoureux (coautor Pascal Bruckner, 1977), Le Juif imaginaire (1981), La Sagesse de l’amour (1984), La Défaite de la pensée (1987), Internet, l’inquiétante extase (coautor Paul Soriano, 2001), L’Imparfait du présent. Pièces brèves (2002), Nous autres, modernes (2005), Philosophie et modernité (2008), Un cœur intelligent (2009), L’Identité malheureuse (2013). Traduceri în limba română: Înţelepciunea dragostei (1994), Noua dezordine amoroasă (1995, 2005), În numele Celuilalt: reflecţii asupra antisemitismului care vine (2004), Memoria zadarnică (2004), O inimă inteligentă (2010; Humanitas, 2017), Explicaţia: conversaţii cu Aude Lancelin (coautor Alain Badiou, 2012), Şi dacă dragostea ar dăinui (Humanitas, 2015).

Fotografia autorului © David Balicki

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: O inimă inteligentă
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 208
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5512-7
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Alain Finkielkraut
  • Traducere şi note: Simona Brînzaru

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact