Închide Close

Editura Humanitas

Yasunari Kawabata, O mie de cocori

Din categoriile literatură

În colecția Cartea de pe noptieră

Kikuji este invitat la o ceremonie a ceaiului unde urmează să-şi vadă viitoarea soţie. Ar trebui să fie fata care poartă un batic cu o mie de cocori. De aici începe iniţierea lui. În ceremonia ceaiului, a dragostei, a morţii, a vieţii. Iar tânărul Kikuji a ajuns tocmai în acel moment al ceremoniei când în lume nu mai există decât femei îndrăgostite.

„Un roman de o măiestrie nemaipomenită, foarte sugestiv, uman, intens şi emoţionant.“ (New York Herald Tribune)

„Kawabata este poetul celor mai subtile nuanţe, al evanescentului, al imperceptibilului.“ (Commonweal)

Despre Yasunari Kawabata

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), Călătorie către curcubeu (Niji ikutabi, 1951; Humanitas Fiction, 2025), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: O mie de cocori
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 136
  • ISBN: 978-973-50-2740-7
  • Colecție: Cartea de pe noptieră
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yasunari Kawabata
  • Traducere: George T. Șipoș

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact