Închide Close
Ontologie. Hermeneutica facticitatii

Editura Humanitas

Martin Heidegger, Ontologie. Hermeneutica facticitatii

Din categoriile filozofie

În colecția Seria de autor Martin Heidegger

Odata cu Hermeneutica facticitatii, ultimul dintre "primele cursuri" de la Freiburg, gandirea heideggeriana isi gaseste deviza. La capatul acestui prim segment de drum, titlul exprima in chip limpede doua lucruri. Mai intai, faptul ca "viata" trebuie abordata la nivel "factic", adica nicidecum ca o idee pura rupta de temporalitatea ei istorica si smulsa din lumea care ii este constitutiva. Viata se desfasoara in imediatul unei situari istorice in lume, iar acest nivel poarta la Heidegger numele de facticitate. Ca atare, insa, facticitatea nu poate fi abordata decat de pe pozitiile facticitatii insesi, astfel incat orice efort de intelegere a ei sa aiba sensul unei intelegeri de sine. Din aceasta cauza, cercetarea facticitatii nu isi descopera obiectul, ci il are deja, si se misca astfel mereu in perimetrul unei intelegeri de sine istorice care o precede si care nu cere decat sa fie interpretata. Si astfel ajungem la cea de-a doua sugestie a titlului: ca viata nu poate fi abordata decat printr-o hermeneutica. Conceputa riguros, ideea unei "hermeneutici a facticitatii" exprima transant termenii in care Heidegger intelege, inaintea plecarii sale la Marburg, sa se plaseze la antipodul oricarei "fenomenologii pure a constiintei".

Despre Martin Heidegger

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX. Provine din şcoala fenomenologică întemeiată de Edmund Husserl, al cărui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta însă o cu totul altă concepţie asupra fenomenologiei, transformând-o radical, sub influenţa filozofiei vieţii (Dilthey) şi a filozofiei existenţei (Søren Kierkegaard), într-o fenomenologie ce are în centrul ei „întrebarea privitoare la fiinţă“ (ontologie). În tinereţe face studii de teologie (1909–1911) şi filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde îşi începe activitatea didactică în anul 1915. Între 1923 şi 1928 predă la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de nouă luni, în anii 1933–1934, este rector al Universităţii din Freiburg, preluarea acestei funcţii fiindu-i ulterior reproşată ca implicare făţişă în politica nazistă. Rămâne profesor la Freiburg până în anul 1945, când forţele de ocupaţie franceze îi interzic să mai desfăşoare activitate didactică. În această perioadă, ca şi în anii următori, cabana sa din Todtnauberg, în mijlocul Munţilor Pădurea Neagră, devine un loc vizitat de numeroşi intelectuali, cei mai mulţi francezi, fapt care îi va asigura o reală posteritate filozofică în Franţa. În anii de mijloc ai carierei sale, spre sfârşitul anilor '30, se dedică interpretării operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“. Lucrarea sa cea mai importantă este Sein und Zeit / Fiinţă şi timp, din care publică în 1927 doar o treime din planul iniţial, fără a o încheia vreodată. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenţa adevărului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere în metafizică (1953), Despre miza gândirii (1969).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ontologie. Hermeneutica facticitatii
  • An apariție: 2008
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 204
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1943-3
  • ISBN-10: 978-973-50-1943-3
  • Preț: 32 lei
  • Colecție: Seria de autor Martin Heidegger
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Martin Heidegger
  • Redactare: Bogdan Mincă
  • Traducere: Christian Ferencz-Flatz

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact