Închide Close

Editura Humanitas

Freeman Dyson, Originile vieții

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ebook

EBOOK – PDF

Cum a apărut viaţa pe Pământ? Cine a fost primul sosit în istoria vieţii : replicarea sau metabolismul? În această a doua ediţie extensiv revăzută a cărţii sale Originile vieţii Freeman Dyson examinează cele două teorii majore care încearcă să explice felul cum compuşii chimici apăruţi în natură s-au putut autoorganiza sub forma organismelor vii.Opinia majoritară este că viaţa a început cu molecule capabile de replicare, precursoare ale genelor actuale. O minoritate crede că populaţii aleatorii de molecule au dezvoltat activităţi metabolice înainte ca replicarea exactă să existe şi că selecţia naturală a condus evoluţia celulelor spre o complexitate din ce în ce mai mare cu mult înainte de a beneficia de prezenţa genelor. Dyson analizează ambele teorii referindu-se la descoperiri recente importante din geologie şi biologie, care au aruncat o lumină nouă asupra problemelor legate de originile vieţii, dorind totodată să stimuleze noi experimente capabile să decidă care din cele două teorii este cea corectă.

„Am încercat să imaginez un cadru pentru originea vieţii, ghidat de o filozofie personală care consideră drept caracteristici primare ale vieţii homeostazia, nu replicarea, diversitatea, nu uniformitatea, flexibilitatea genomului, nu tirania genei, toleranţa la erorile întregului, nu precizia părţilor. Modelul pe care l-am găsit este un model matematic abstract, mult prea simplu pentru a fi adevărat. Dar modelul încorporează, într-o manieră nerafinată, caracteristicile calitative ale vieţii pe care le consider esenţiale: lejeritatea structurii şi toleranţa la erori. Modelul se înscrie într-o imagine generală a vieţii şi evoluţiei mai relaxată decât concepţia tradiţională.“ (Freeman DYSON)

Despre Freeman Dyson

FREEMAN DYSON (n. 15 decembrie 1923) este un fizician teoretician şi matematician american de origine britanică, cunoscut pentru contribuţiile sale fundamentale în electrodinamica cuantică, fizica solidelor, astronomie şi inginerie nucleară. El a demonstrat echivalenţa şi semnificaţia fizică unitară a celor două formulări ale electrodinamicii cuantice – diagramele lui Richard Feynman şi, respectiv, metoda operatorială a lui Julian Schwinger şi Sin-Itiro Tomonaga –, facilitând acceptarea acestor teorii în comunitatea fizicienilor. Este membru al Societăţii Regale din Londra şi al Academiei Naţionale pentru Ştiinţe a SUA şi deţine nu mai puţin de 18 titluri onorifice. Printre cele mai recente cărţi ale sale adresate publicului larg se numără From Eros to Gaia (1992) şi Imagined Worlds (1997).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Originile vieții
  • An apariție: 2016
  • Format: PDF
  • ISBN: 978-973-50-5388-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Freeman Dyson
  • Traducere: Eugen A. Preoteasa

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact