RADU ROSETTI (1853–1926), istoric, genealogist, scriitor, s-a născut la Iaşi, având strămoşi, din partea tatălui – logofătul Răducanu Rosetti –, doi domnitori, Antonie Ruset şi Manole-Giani Ruset, iar din partea mamei pe Grigore Alexandru Ghyka, care îi era bunic, ultimul domn al Moldovei de dinainte de unirea din 1859. Ca şi tatăl său, a studiat în Apus, însă în Franţa şi Elveţia, obţinând, în 1873, un bacalaureat în ştiinţe. Întors în ţară, silit de datorii, a trebuit să vândă o parte din proprietăţi şi să încerce, fără prea multă izbândă, o carieră în politică şi în administraţie. S-a căsătorit în 1876 cu Smaranda (Emma) Bogdan, cu care a avut patru copii: Radu, Henri, Eugeniu și Magdalena (dintre ei, generalul acad. Radu R. Rosetti rămâne până astăzi cel mai important istoric militar român). A fost prefect de Roman şi de Brăila, deputat în mai multe rânduri şi director al închisorilor. În cele din urmă, mânat şi de pasiunea pentru cercetări istorice, a ales să devină şef de arhivă în Ministerul Afacerilor Străine.Apariţia sa în viaţa literară s-a produs oarecum târziu, în 1904–1905, cu un roman istoric în foileton, publicat în Epoca, pe care Academia Română l-a şi premiat în 1906: Cu paloşul. Au urmat alte volume de inspiraţie istorică: Păcatele sulgeriului (1912), Poveşti moldoveneşti (1920), Alte poveşti moldoveneşti (1921). Studiile şi articolele istorice, multe dintre ele fiind publicate în Analele Academiei Române, arată interesul lui Radu Rosetti pentru genealogie, istorie socială şi politică (Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova (1905), Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova (1907), Cum se căutau moșiile în Moldova la începutul veacului XIX: Condica de răfuială a hatmanului Răducanu Roset cu vechilii lui pe anii 1798–1812 (1909), Acțiunea politicii rusești în Țările Române: Povestită de organele oficiale franceze (1914) etc. Cele trei volume de Amintiri vădesc însă marea sa vocaţie de povestitor şi memorialist; în Istoria literaturii române de la origini până în prezent G. Călinescu îl caracterizează drept „genealog și cronicar [de] o obiectivitate perfectă, fără fumuri nobilitare, cu noțiunea exactă a condiției castei“. La rândul său, E. Lovinescu nu a ezitat să recunoască în Istoria literaturii române contemporane valoarea Amintirilor, spunând despre Radu Rosetti că a dat „cea mai preţioasă memorialistică din literatura română“.