Închide Close

Editura Humanitas

Ioana Nicolaie, Pelinul negru

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Cernobîl înseamnă «pelinul negru» sau «iarba neagră», căci explozia centralei nucleare din aprilie 1986 nu se putea petrece decât într-o zonă a negrului, a amărăciunii. Am scris Pelinul negru şi ca o formă de revoltă, deşi mărturisesc că n-a fost uşor să plonjez în dramă şi să o deşir scriitoriceşte.Am copilărit, fără nici cea mai mică bănuială, într-un loc contaminat radioactiv. Abia când am început să simt pe propria-mi piele urmările, am înţeles cât de acută era grozăvia, şi câtiva ani m-am întrebat continuu cine e de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas.Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru – punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după dezastru a cărei existenţă e ca o frânghie care, pe măsură ce calci, se tot subţiază, până devine o sforicică ce sfârşeşte, inevitabil, prin a se rupe. Iar căderea nu înseamnă strivirea pur şi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman în subuman.“ (IOANA NICOLAIE)

Despre Ioana Nicolaie

IOANA NICOLAIE este poetă și prozatoare. A câștigat numeroase premii literare. A publicat șase romane, cinci volume de versuri și unsprezece cărți pentru copii. Romanul Cartea Reghinei a fost în 2020 laureat al premiilor Radio România Cultural, Observator Lyceum, Premiul Național de Proză Iași și Premiul Agenția de Carte. Tot înainte a fost bestseller Humanitas în 2021 și, în 2022, finalist la Premiul PEN și la Premiile Seneca. Pelinul negru, primul roman din ceea ce critica a numit „trilogia nordului“, a primit Premiul pentru proză al revistei Ateneu. Miezul inimii a fost bestseller Humanitas. Cerul din burtă și O pasăre pe sârmă au avut și ele parte de aprecieri critice entuziaste. Cele cinci volume de versuri ale autoarei au atras, de asemenea, atenția juriilor literare, unele fiind recompensate cu premii, altele fiind traduse în germană, bulgară și suedeză. A publicat nouă cărți pentru copii cu numele ei și alte două cu pseudonimul Robert Ersten. A fost inclusă în treizeci și șase de volume colective românești și în numeroase reviste și antologii străine. Invitată pentru lecturi și conferințe la multe festivaluri naționale și internaționale de literatură. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

 

Fotografia autoarei © Cristian Șuțu

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Pelinul negru
  • An apariție: 2018
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5883-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ioana Nicolaie

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact