Dumitru Nicodim, Poarta alba

Autorul uneia dintre cele mai puternice carti de memorialistica publicate de editura noastra, Casa lui David, revine dupa mai bine de 5 ani cu o alta la fel de impresionanta. De aceasta data insa scrierea nu mai este autobiografica, ramanand totusi la fel de greu de incadrat: daca in Casa lui David autorul transcria, sub forma unui roman, istoria autentica si plina de dramatism a propriei familii crunt lovite de regimul comunist si dominata de un tata de o darzenie de neuitat, in Poarta Alba autorul prelucreaza, cu dificultatile de rigoare, o imensa masa de material strain de propria-i biografie. Documentele sunt inregistrari pe casete, relatari prin viu grai, facute sau incredintate lui de un mai varstnic prieten, trecut prin inchisorile de la Canal si in special prin cea care da titlul cartii. Optand si de data aceasta pentru romanul-naratiune la persoana I, autorul de pe coperta (diferit de cel care spune „eu“ in paginile cartii, la fel de reali totusi amandoi) a vrut probabil sa nu sacrifice autenticitatea marturiei nemijlocite, ce constituie partea cea mai intinsa a documentelor pe care le are la dispozitie. A mai vrut, de asemenea, sa dea scriiturii acea dimensiune a atemporalitatii pe care doar fictiunea o confera, desi toate destinele dramatice o merita. Avem, in plus, numeroase aspecte, detalii, fapte istorice inedite privitoare la viata cotidiana in acest lagar principal, cel mai mare dintre cele 14 care au existat intre anii 1949 si 1954 pe traseul Canalului Dunare-Marea Neagra, unde si-au gasit moartea mii de oameni.