Închide Close
Povestiri filozofice din lumea întreagă

Editura Humanitas

Jean-Claude Carrière, Povestiri filozofice din lumea întreagă

Cercul mincinoşilor 2

În colecția în afara colecţiilor

„Un autor sud-american a scris undeva că oamenii cunosc şi povestesc două feluri de poveşti, cele adevărate şi cele născocite. Dar, adaugă acel autor – şi nu pot decât să-l aprob, pentru că aici e toată arta povestitorului –, «o poveste născocită trebuie să pară adevărată, iar o poveste adevărată trebuie să pară născocită».“

LUMEA ŞI PANTALONIILa începutul cărţii sale Lumea şi pantalonii, Samule Beckett plasează acest scurt dialog: Clientul: Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, iar dumitale ţi-au trebuit şase luni ca să-mi faci o pereche de pantaloni!Croitorul: Da, domnule, dar uitaţi-vă cum arată lumea, şi uitaţi-vă la pantalonii făcuţi de mine!

FILOZOFUL ŞI MELCULOdată, un filozof observa cu atenţie un melc care se deplasa încet prin iarbă, la picoarele lui. Unul dintre discipolii filozofului, care trecea pe acolo, l-a văzut şi l-a întrebat:— La ce te gândeşti?— Mă gândesc la melcul ăsta, i-a răspuns filozoful. Şi mă gândesc că el nu se gândeşte la mine.— Asta-i tot? l-a întrebat discipolul.— Nu, nu e tot.— Dar ce mai e? De ce te uiţi atâta la vietatea asta?— Pentru că, i-a răspuns filozoful, mi se pare că ne completăm. Eu ştiu că nu ştiu. Iar el nu ştie că ştie.

Despre Jean-Claude Carrière

JEAN-CLAUDE CARRIÈRE s-a născut in 1931 in Franţa. Deşi a studiat istoria, a renunţat curând la această vocaţie, consacrându-se desenului şi scrisului. Debutului literar (cu romanul Lézard, 1957) i-a urmat la scurtă vreme cel cinematografic, cu scenarii pentru Pierre Etaix şi Jacques Tati. Colaborarea cu Buñuel (care a durat 19 ani) l-a plasat în rândul scenariştilor de renume internaţional. A lucrat cu Volker Schlondorff, Louis Malle, Milos Forman, Jean-Luc Godard etc. În paralel, a scris piese de teatru (a colaborat cu Jean-Louis Barrault şi mai ales cu Peter Brook), a făcut adaptări pentru ecran, a realizat filme de televiziune, a publicat romane şi eseuri. A încetat din viață în 2021.

Cărţi: Le Dictionnaire de la betise (cu Guy Bechtel, 1967), Le Livre des bizarres (cu Guy Bechtel, 1972), La Paix des braves (1984), Conversations sur l'invisible (cu Jean Audouze şi Michel Casse, 1988), La Controverse de Valladolid (1992), La Force du bouddhisme (cu Dalai-Lama, 1995), Le Cercle des menteurs (1998, Cercul mincinoşilor, Humanitas, 1999, 2006), Dictionnaire amoureux de l'Inde (2000), Les Annees d'utopie (2002), Détails de ce monde (2004, Frânturi din astă lume, Humanitas, 2007); Contes philosophiques. Cercle des menteurs 2, 2008 (Povestiri filozofice. Cercul mincinoşilor 2, Humanitas, 2009); N'ésperez pas vous débarrasser des livres. Entretiens menés par Jean-Philippe de Tonnac (cu Umberto Eco, 2009) (Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi, Humanitas, 2010).

Scenarii de film: Le Journal d'une femme de chambre (Luis Buñuel, 1964), Le Charme discret de la bourgeoisie (Luis Buñuel, 1972), Le Fantôme de la liberté (Luis Buñuel, 1974), Cet obscur objet du desir (Luis Buñuel, 1977), Die Blechtrommel (Volker Schlondorff, 1979), Sauve qui peut (la vie) (Jean-Luc Godard, 1980), Danton (Andrzej Wajda, 1982), Max mon amour (Nagisa Oshima, 1986), Valmont (Milos Forman, 1988), Milou en mai (Louis Malle, 1990), Cyrano de Bergerac (Jean Paul Rappeneau, 1991), Der Unhold (Volker Schlondorff, 1996), Birth (Jonathan Glazer, 2001) ş.a.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Povestiri filozofice din lumea întreagă
  • Subtitlu: Cercul mincinoşilor 2
  • Ediție: I
  • Pagini: 364
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2486-4
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Jean-Claude Carrière
  • Traducere: Emanoil Marcu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact