Închide Close
Prezentul continuu

Editura Humanitas

Florin Gabriel Marculesu, Prezentul continuu

Din categoriile istorie

În colecția Procesul comunismului

„Paginile unuia dintre cei mai interesanti ziaristi din presa democratica post-decembrista, pentru prima data, din pacate, postum, pot fi citite intre copertele unei carti. Titlul reprezinta vointa autorului, dar da totodata o idee justa despre continutul in idei si obsesii al vehementei si pasionatei publicistici a celui care, luptand cu hotarare si curaj pentru a se smulge si a ne smulge din ghearele unui trecut apasator, a aratat in ce masura acest trecut nelichidat ne bantuie inca prezentul si ne trage inapoi. Pe langa actualitatea acestor pagini publicate de-a lungul unui deceniu intr-unul dintre ziarele cele mai anticomuniste de la noi, Romania libera, si apoi, in suplimentul Aldine, cartea Prezentul continuu incearca, prin prefata-dialog cu Mihai Creanga si cele cateva file din dosarul de securitate al autorului, sa elucideze unul din scandalurile de presa cele mai rasunatoare careia i-a fost victima Florin Gabriel Marculescu si, finalmente, ziarul la care lucra, drept pedeapsa pentru hotararea de a o rupe definitiv cu trecutul.“ Doina Jela „L-am regasit pe Florin Gabriel Marculescu, un prieten din tinerete si un caracter de bronz, in transeele tranzitiei. Tipicul «calugar» de altadata, retras in lumea lui ca intr-o chilie, a devenit dupa 1989 cruciatul fara compromisuri al unei prese realmente libere. Disparitia lui ma lasa mai singur ca niciodata.“ Sorin Alexandrescu, 5 decembrie 2000
Despre Florin Gabriel Marculesu
(5 august 1940–1 decembrie 2000) Este al doilea fiu al avocatului Nicolae Marculescu si al Elenei Marculescu nascuta Niculescu (fratele sau este scriitorul si traducatorul Sorin Marculescu). Absolvent al Liceului „Mihai Viteazul“ din Bucuresti si al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti. A lucrat ca economist la Cartimex, Romlibri, Masinimport, Centrala de Pescuit a Ministerului Agriculturii si Uniunea Artistilor Plastici. Imediat dupa Revolutie a debutat ca ziarist la Romania libera unde avea sa devina, curand, unul din principalii editorialisti si, mai tarziu, seful sectiei de politica interna. In toamna lui 1990 s-a specializat in jurnalism la Lille si Paris. Dupa diversiunea impotriva Romaniei Libere organizata de Securitate in aprilie 1992, este obligat sa demisioneze. Devine editorialist la Cotidianul lui Ion Ratiu (1992–1994) si la ziarul Telegraf din Constanta (1994–1999). Colaboreaza la BBC, la postul de radio Suisse-Romande, la Radio Total (realizator de emisiuni pe teme constitutionale) si in presa scrisa: 22, Expres Magazin, Timisoara. In 1997 este angajat ca expert parlamentar la Senatul Romaniei.
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Prezentul continuu
  • An apariție: 2002
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 396
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-0289-2
  • ISBN-10: 973-50-0289-2
  • Colecție: Procesul comunismului
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Florin Gabriel Marculesu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact