Închide Close

Editura Humanitas

Martin Sixsmith, Rusia

Un mileniu de istorie

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

„Un tablou cuprinzător al întregii istorii a Rusiei, de la întemeierea primului stat pe pământ rusesc în secolul al IX-lea până în prezent.“ – Choice

 

E oare imensitatea imperiului de la răsărit o povară psihologică pentru locuitorii săi, care trăiesc cu spaima că pot fi cotropiți oricând, din orice parte? Au oare rușii o bizară — Și unică în felul său — predispoziție spre conducerea autocratică? A fost oare era sovietică doar o punere în practică a proiectului comunist, sau centralizarea puterii în mâinile unui grup de oameni este şi o moștenire a perioadei țariste? De ce încercările unor conducători ruși de a face câțiva pași pe calea reformelor s-au soldat de fiecare dată cu un recul dezastruos? Acestea sunt întrebările care îl urmăresc pe Martin Sixsmith; cartea sa este o lectură esențială pentru înțelegerea unei țări care întreţine cu istoria o relaţie cu totul aparte. Cu un sfert de secol în urmă, o lovitură de stat militară ameninţa să pună capăt politicii de glasnost şi perestroika inaugurate în Uniunea Sovietică de Mihail Gorbaciov. Puciul a eșuat, anticipând însă dificultăţile pe care schimbarea avea să le întâmpine în viitor. Nu era pentru prima oară în istoria Rusiei când încercarea de a schimba modelul conducerii ameninţa să sfârşească înainte de a apuca să dea roade. Căci Rusia, o ţară de mare rafinament cultural şi intelectual, a fost întotdeauna cârmuită cu un „pumn de fier“, deplin acceptat de o populaţie gata mereu să jertfească individul pe altarul unei cauze colective primordiale: asigurarea unităţii colosului geografic.

Cartea lui Martin Sixsmith — cunoscător de-o viaţă al culturii, istoriei şi limbii ruse şi martor direct al evenimentelor cruciale de acum 25 de ani — este dedicată tocmai acestui aparent paradox: ea retrasează cei o mie de ani de zbuciumată istorie ai Rusiei, evidenţiindu-i pendularea perpetuă între Estul asiatic şi Vestul european, o pendulare care continuă până în zilele noastre. Cronicile primelor veacuri sau mărturiile directe culese în anii din urmă, reflectarea momentelor istorice în marea literatură rusă ori în cuvintele seci ale discursurilor politice zugrăvesc fundalul pe care se proiectează întreaga relatare a autorului – fost corespondent BBC la Moscova – şi fac din cartea sa o istorie vie.

Despre Martin Sixsmith

MARTIN SIXSMITH (n. 1954) a studiat limba şi literatura rusă la Oxford, Harvard, Sorbona şi Leningrad. Între 1980 şi 1997 a fost corespondent BBC la Moscova, apoi la Washington, Bruxelles, Geneva; în anii Solidarității a transmis de la Varşovia. A relatat importantele evenimente petrecute în Rusia în timpul lui Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin şi a fost un martor direct al loviturii de stat de la Moscova din august 1991 și al disoluției Uniunii Sovietice în lunile care au urmat; această experiență va sta la baza cărții sale Moscow Coup: The Death of the Soviet System (1991), un titlu de referință în bibliografia subiectului. În 1997 a devenit director de comunicare în guvernul Blair, apoi a ocupat diverse alte funcții în departamentele de comunicare ale guvernului britanic. Între lucrările sale se numără volume documentare și de investigație, toate dedicate Rusiei, printre care The Litvinenko File: The True Story of a Death Foretold (2007) şi Putin’s Oil: The Yukos Affair and the Struggle for Russia (2010). Este de asemenea autorul mai multor romane: Spin (2004), I Heard Lenin Laugh (2005) şi The Lost Child of Philomena Lee (2009), cel din urmă ecranizat în 2013. Este unul dintre cei mai prolifici și apreciați realizatori de seriale documentare pentru Radio BBC – despre literatura și arta rusă, despre moștenirea KGB-ului în Rusia contemporană sau despre scriitorii și artiștii evadați din blocul sovietic. Serialul documentar în 50 de părți The Wild East (2011) stă la baza volumului Rusia. Un mileniu de istorie.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Rusia
  • Subtitlu: Un mileniu de istorie
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I, ilustrată
  • Pagini: 624
  • Format: 14,5x20,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-5329-1
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Martin Sixsmith
  • Traducere: Eugen Popa, Justina Bandol

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact