Închide Close

Editura Humanitas

Manfred Spitzer, Singurătatea

Boala nerecunoscută

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Traducere de Andra‑Octavia Drăghiciu și Alexandra Furnea

 

Manfred Spitzer este autorul bestsellerului Demența digitală

 

Singurătatea este pericolul numărul unu pentru sănătate, crede psihiatrul și neurocercetătorul german Manfred Spitzer, care în cartea de față expune o serie de adevăruri incomode, temeinic cercetate științific, despre societatea contemporană.

Suntem tot mai singuri, iar acest lucru ne îmbolnăvește, ne înstrăinează de semenii noștri și poate chiar să ne ucidă. Cancerul, patologiile cardiovasculare și depresia înregistrează incidențe record, una dintre cauzele principale fiind cascada de schimbări psihosomatice declanșată de stresul provocat de singurătate. Indiferent că vorbim despre tineri sau oameni în vârstă, persoane prospere sau oameni cu mijloace reduse, femei sau bărbați, singurătatea nu scutește pe nimeni de suferințe fizice și sufletești.

În acest volum, autorul ne explică științific, dar și omenește ce este singurătatea și de ce este atât de nocivă. Mai mult, ne oferă și câteva mijloace simple să o combatem, când ne confruntăm personal cu ea sau când afectează pe cineva drag.

 

„Imaginați-vă că ar exista o boală care s-ar manifesta tot mai des și ar provoaca dureri cronice – o maladie contagioasă, încă necercetată de oamenii de știință, care s-ar răspândi atât de rapid încât nu am avea timp să ne imunizăm împotriva ei, și care ar fi clasificată drept una dintre cele mai frecvente cauze ale mortalității în lumea occidentală. O boală care favorizează apariția altor suferințe, de la răceli, depresie și demență la infarct, accident vascular cerebral și cancer. Această boală ar fi, prin urmare, un factor important de risc pentru apariția altor maladii cu incidență crescută și fatale. În același timp ar fi înșelătoare, deoarece mulți dintre cei afectați nici nu ar ști că suferă de ea. Această boală chiar există, și se numește singurătate.“

Despre Manfred Spitzer

MANFRED SPITZER (n. 1958) este unul dintre cei mai faimoși specialiști în neuroștiințe din Germania, foarte implicat în dezbaterile despre tehnologie și educație. A studiat medicina, psihologia și filozofia la Universitatea din Freiburg, iar în prezent este profesor de psihiatrie la Universitatea din Ulm, unde conduce din 1997 Clinica psihiatrică universitară și din 2004 Centrul pentru neuroștiințe și învățare. A fost de două ori profesor invitat la Universitatea Harvard. Este gazda emisiunii TV săptămânale Geist und Gehirn (Minte și creier), în care prezintă unui public larg rezultatele cercetărilor sale în domeniul neuroștiințelor. A publicat numeroase cărți, dintre care Lernen (Învățarea), Vorsicht Bildschirm! (Atenție, ecran!) și Digitale Demenz au devenit bestselleruri.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Singurătatea
  • Subtitlu: Boala nerecunoscută
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 296
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7760-0
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Manfred Spitzer

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact