Închide Close
Studii despre iubire

Editura Humanitas

José Ortega y Gasset, Studii despre iubire

Din categoriile filozofie

În colecția Top H

„Intr-un camin predomina totdeauna climatul pe care-l aduce si-l reprezinta femeia.“ „O minima diferenta in modul de a simti viata, in femeia preferata de barbatul de azi, multiplicata de constanta influentei sale si de numarul crescand de camine in care se repeta, are ca rezultat o enorma modificare istorica observata la cate treizeci de ani.“ (Jose Ortega y Gasset) „Femeia ca femeie“ actioneaza, in viziunea rationala si prudenta a lui Ortega y Gasset, ca forta majora in evolutia societatii omenesti indeobste interesate doar de rolurile curente ale femeii, ca mama, sora, sotie si fiica. Iubirea, fenomen activ tinand de sfera atentiei, proces de alegere care impune o concentrare a intregului potential biopsihic al individului, modeleaza nu numai destinul personal, ci si destinul istoric al generatiilor succesive. Arii culturale vaste (Antichitatea greaca, Evul Mediu european, poezia trubaduresca si dantesca, islamul, civilizatiile amerindiene etc.) intra in atentia filozofului ca material argumentativ in serviciul unei gandiri originale si stralucitoare ca expresie stilistica.traducere de Sorin Marculescu

Despre José Ortega y Gasset

Născut la 9 mai 1883 la Madrid, filozoful și eseistul JOS*Eacute; ORTEGA Y GASSET făcea parte dintr‑o familie cu tradiții liberale (tatăl său era directorul unui cotidian democrat, El Imparcial). A urmat cursurile colegiului iezuit de la Miraflores del Palo (Málaga), apoi dreptul și filozofia la Universitatea din Deusto (Bilbao), organizată tot de iezuiți, încheindu‑și studiile în 1902, la Universitatea Centrală din Madrid. A cultivat o prietenie strânsă, dar accidentată cu Miguel de Unamuno (din 1903). Și‑a obținut doctoratul în filozofie în 1904, cu teza Spaimele anului 1000. Între 1905 și 1908 a făcut stagii de studiu la câteva universități din Germania: Leipzig (unde preda Simmel), Berlin și, în fine, Marburg (va reveni aici și în 1911), unde profesau Hermann Cohen și Paul Natorp; a fost coleg și prieten cu Nicolai Hartmann, Paul Scheffer și Heinz Helimsoeth. A fost profesor la Escuela Superior del Magisterio (1908–1910), iar din 1910 a predat vreme de 25 de ani metafizică la Universitatea din Madrid. În 1914 a fondat Liga de Educación Política Española (cu Manuel García Morente, Antonio Machado, Ramiro de Maeztu, Ramón Pérez de Ayala, Manuel Azaña etc.). În același an a devenit membru al Real Academia de Ciencias Morales y Politicas. În 1915 a fondat revista España (cu Azorín, Eugenio d’Ors etc.), apoi El Sol, iar în 1923, Revista de Occidente și Biblioteca de Ideas del siglo XX. În 1929 a demisionat temporar de la catedră, în semn de protest față de dictatura lui Miguel Primo de Rivera. În 1930 s‑a alăturat, împreună cu Miguel de Unamuno, Gregorio Marañón, Pérez de Ayala etc., mișcării republicane, iar un an mai târziu a devenit deputat de León în Parlamentul republican. Din 1932 s‑a retras treptat din politică. La izbucnirea Războiului Civil (august 1936) s‑a refugiat succesiv în Franța, Argentina și Portugalia. În 1946 a revenit definitiv la Madrid, evitând orice colaborare cu Franco. În 1948 a întemeiat, împreună cu discipolul său Julián Marías, Instituto de Humanidades. În 1949 a participat la centenarul Goethe de la Aspen (Colorado) și în același an (august–septembrie) a ținut conferințe la Berlin, Hamburg și Stuttgart, apoi (1951–1954) la Edinburgh, Darmstadt, Baden Baden și München. A fost sărbătorit solemn în 1953. A murit la Madrid, la 17 octombrie 1955.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Studii despre iubire
  • An apariție: 2001
  • Ediție: editia a II-a
  • Pagini: 232
  • Format: 11x18 cm
  • ISBN: 973-50-0165-9
  • ISBN-10: 973-50-0165-9
  • Colecție: Top H
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: José Ortega y Gasset

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact