Închide Close
Timpul ce ni s-a dat

Editura Humanitas

Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat

Memorii 1944–1947

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Annie Bentoiu (născută în 1927) are de-o viaţă întreagă obiceiul de a-şi nota în agende evenimentele personale şi ale lumii în care trăieşte, şi jurnalul acesta ţinut cu consecvenţă a stat la baza celor două extraordinare volume de memorii intitulate Timpul ce ni s-a dat, publicate în primă ediţie la Editura Vitruviu (2000 şi 2006). În anii 1944–1947, autoarea a fost martora atentă a nenumăratelor „simptome“ prin care se manifesta instaurarea comunismului în Romania. Nu s-a mulţumit să observe: a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea amintirile ei depăşesc, am putea spune, genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri tulburi ce aveau sa devină în curând violente. „Cartea... e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu“, spune Monica Lovinescu într-un foarte elogios articol apărut în România literară sub titlul Timpul ce ni s-a luat: „fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvant cu bun-simţ... Amintirile se recompun bizuindu-se nu doar pe privirea naratoarei, ci şi pe alte mărturii şi uneori pe ziare din epocă. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câştigă în credibilitate... Am insistat atât de mult pe termeni ca obiectivitate, bun-simţ, cumpătare, încât s-ar putea crea impresia unui text rece, a unei priviri îndepărtate, nescăldate de emoţie. Ar fi fals, emoţia există. Reţinută în general pe pragul unei lacrimi, proza autoarei poate da şi tonul durerii uimite...“

Despre Annie Bentoiu

ANNIE BENTOIU (1927–2015), fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. Liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l'Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes I, Poèmes II, Dix méditations sur une rose, Phrases pour la vie quotidienne, Voyage en Moldavie. În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat în primă ediţie cele două volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat la Editura Vitruviu (în 2000, respectiv 2006). Reeditate la Humanitas în 2007, respectiv 2009, memoriile lui Annie Bentoiu apar acum pentru prima dată într-un singur volum.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Timpul ce ni s-a dat
  • Subtitlu: Memorii 1944–1947
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • ISBN: 978-973-50-3009-4-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Annie Bentoiu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact