Închide Close

Editura Humanitas

Dinu Pillat, Tinereţe ciudată. Moartea cotidiană. Aşteptând ceasul de apoi

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Dinu Pillat

Ediţie îngrijită, postfață și note de Monica Pillat

 

Aceasta este prima ediţie care reuneşte într-un singur volum cele trei romane ale lui Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, Moartea cotidiană şi Aşteptând ceasul de apoi, scrise în intervalul 1942–1955. Editura Humanitas oferă astfel cititorilor săi privilegiul de a urmări evoluţia viziunii narative a scriitorului într-un triptic unitar și ascendent. Abia acum, puse împreună, textele încep să-şi influențeze reciproc conţinuturile, comunică unele cu altele şi devin la lectură etapele unei introspecţii captivante. Oprindu-ne cu privirea asupra titlurilor, constatăm de îndată că, dacă primele două stau sub semnul tranzitoriului, cel de-al treilea ne propune dramatica anticipare a Judecăţii divine de la capătul timpului. Parcurgerea romanelor ne poartă de la iluzii şi marasm la zbuciumul crescând al unor personaje care presimt că trăirile şi faptele lor, consumate în registrul timpului liniar ireversibil, vor fi cântărite postum, din perspectivă apocaliptică. Iar această dualitate se reflectă și în structurarea întregului ansamblu: dacă romanele Tinereţe ciudată (alcătuit din șapte părţi) și Moartea cotidiană (alcătuit din două părți cu 14, respectiv șapte capitole) stau sub semnul cifrei 7 – şi al multiplului său – ce ar putea figura cârligul efemer al existenţei, Aşteptând ceasul de apoi (conceput în opt secţiuni) se situează în perimetrul cifrei 8, care sugerează grafic atât infinitul, cât şi tainica evaluare din «înalt» a acţiunii petrecute în planul de «jos». — MONICA PILLAT

 

Pe copertă: Dinu Pillat, 1942, fotografie din Arhiva Monica Pillat

Despre Dinu Pillat

DINU PILLAT, fiul poetului Ion Pillat şi al pictoriţei Maria Pillat-Brateş, s-a născut pe 19 noiembrie 1921 la Bucureşti. A făcut clasele primare şi secundare la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, debutând cu proze lirice şi critică literară în paginile revistei şcolii, Vlăstarul. Între 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Cornelia (Nelli) Filipescu. După absolvirea facultăţii a devenit asistentul profesorului G. Călinescu la Catedra de istorie a literaturii române moderne. Şi-a susţinut teza de doctorat, sub îndrumarea lui G. Călinescu, în 1947, cu studiile Romanul de senzaţie în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi Contribuţiuni la biografia lui Ion Pillat. În acelaşi an, în urma unei restructurări pe criterii politice, a fost îndepărtat de la catedră. Între 1950 şi 1956 a lucrat pe un post de casier şi apoi de pontator la cooperativa de praf de sânge „Muntenia". În toamna lui 1956, G. Călinescu a reuşit să-l aducă la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, al cărui director devenise, pe un post de cercetător. Arestat de Securitate în primăvara lui 1959, este anchetat şi inculpat în aşa-numitul „proces al intelectualilor", în „lotul Noica-Pillat"; i se dă o condamnare de 25 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru „crima de uneltire împotriva ordinii sociale", unul dintre principalele capete de acuzare fiind romanul Aşteptând ceasul de apoi, scris în 1948 şi dat ulterior spre lectură unor cunoscuţi, inculpaţi şi ei în proces. Eliberat din închisoare în 1964, în urma amnistiei generale a deţinuţilor politici, e reîncadrat în acelaşi an la institutul condus de G. Călinescu. În 1975, în urma unei noi restructurări pe criterii politice, este dat afară şi retrogradat pe un post de documentarist la Biblioteca Centrală Universitară. Bolnav de cancer, moare pe 5 decembrie 1975.

Scrieri publicate. Romane: Tinereţe ciudată (Ed. Modernă, Bucureşti, 1943), Moartea cotidiană (Ed. Vatra, Bucureşti, 1946); aceste două romane, împreună cu Jurnalul unui adolescent, au apărut ulterior într-un singur volum, sub titlul Tinereţe ciudată (Ed. Minerva, Bucureşti, 1984), iar apoi sub titlul Tinereţe ciudată şi alte scrieri (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011); Aşteptând ceasul de apoi (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010). Studii şi monografii: Mozaic istorico-literar (EPL, Bucureşti, 1969; ed. a II-a, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1971), Ion Barbu (Ed. Tineretului, Bucureşti, 1969), Dostoievski în conştiinţa literară românească (Cartea Românească, Bucureşti, 1976), Itinerarii istorico-literare, ed. de George Muntean (Ed. Minerva, Bucureşti, 1978); ultima lucrare a apărut ulterior într-o ediţie adăugită, sub titlul Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze, ed. de Monica Pillat şi George Ardeleanu (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012).

 

Dinu Pillat în 1942, fotografie din Arhiva Monica Pillat

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Tinereţe ciudată. Moartea cotidiană. Aşteptând ceasul de apoi
  • An apariție: 2021
  • Ediție: I
  • Pagini: 412
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7320-6
  • Colecție: Seria de autor Dinu Pillat
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Dinu Pillat
  • Ediţie îngrijită de: Monica Pillat
  • Postfaţă: Monica Pillat

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact