Închide Close
Treburi ceresti, vol II

Editura Humanitas

C.S. Lewis, Treburi ceresti, vol II

Treburi ceresti cuprinde lecturi pentru fiecare zi a anului, extrase din cele mai cunoscute carti ale lui C.S. Lewis. „Fericirea este treaba serioasa a Cerului“ C.S. Lewis, Cele patru iubiri Lecturile il prezinta pe Lewis in feluritele sale atitudini spirituale. Uneori ataca „marile“ probleme filozofice, alteori se apleaca asupra unor detalii din Noul Testament. Extrasele sunt legate, acolo unde e posibil, de sarbatorile si perioadele anului crestin. Dupa cum spunea Lewis, „este bine sa avem locuri sfinte, ca si lucruri si zile sfinte, pentru ca, fara aceste puncte de reper sau aduceri aminte, credinta ca totul este sfant si «plin de Dumnezeu» ar slabi si ar deveni curand un simplu sentiment“.Traducere din engleza de Mirela Adascalitei
Despre C.S. Lewis

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Opera: Surprised by Joy (Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Humanitas, 2008), Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, Humanitas, 2011), Fern‑seed and Elephants and Other Essays on Christianity (Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, Humanitas, 2011), The Great Divorce (Marea despărţire, Humanitas, 2013), Reflections on the Psalms (Meditaţii la Psalmi, Humanitas, 2013), precum şi postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune. Scrisori către Malcolm).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Treburi ceresti, vol II
  • An apariție: 2005
  • Ediție: Editia I
  • Pagini: 240
  • Format: 11X18
  • ISBN: 973-50-1007-0
  • ISBN-10: 973-50-1007-0
  • Colecție: Înţelepciune şi credinţă
  • Autor: C.S. Lewis

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact