Închide Close
Trilogia balcanică

Editura Humanitas

Matei Vişniec, Trilogia balcanică

Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Piesele reunite în acest volum au în comun cel puţin un lucru: sunt hrănite toate patru, în mod abundent, din materia pe care o tratez zilnic în calitate de jurnalist, dar şi din angoasele acestei meserii.Este limpede că în adâncul meu, după 25 de ani de jurnalism, s-a produs o scindare profundă. Jurnalistul care locuieşte în mine a devenit cam pesimist şi îşi spune că umanitatea a deraiat, că omul rămâne profund iraţional, că progresul are chip de himeră şi că marea specialitate a omenirii este aceea de a repeta sistematic greşelile trecutului (eventual cu accente din ce în ce mai grave). Scriitorul din mine continuă însă să creadă în om, în capacitatea sa de a construi edificii morale luminoase, în puterea sa de a-şi depăşi limitele şi de a se ridica spre civilizaţie, în capacitatea sa de a-şi conştientiza contradicţiile şi de a ieşi învingător din lupta cu el însuşi. Iată deci cum trăiesc cei doi în adâncul meu, două personaje de fapt, poate două măşti (nu este teatrul simbolizat de o mască tristă şi de una veselă?).Poate oare teatrul să contribuie la înţelegea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic şi cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanţate decât toate celelalte discipline ale spiritului când vine vorba despre enigma numită om.“ (Matei VIŞNIEC)

Despre Matei Vişniec

MATEI VIȘNIEC s-a născut în 1956 la Rădăuţi, judeţul Suceava. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista Luceafărul în 1972, şi apoi în volum în 1980, la Editura Albatros, cu culegerea de poeme La noapte va ninge. A studiat filozofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. În 1987 a plecat în Franţa unde iniţial a fost exilat politic. De atunci numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale.Matei Vişniec este autorul a şase volume de poezie, al unui număr impresionant de piese de teatru scrise în română, dar şi în franceză, a cinci romane şi al unui volum de nuvele. În Franţa piesele sale sunt publicate de mai multe edituri (Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant, Non-Lieu, L’oeil du Prince). Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, între Bucovina sa natală şi Festivalul de teatru de la Avignon, Matei Vişniec circulă, practică jurnalismul cultural, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ţine de umanism, de frumos şi de spiritul critic.Despre oraşul său natal, Rădăuţi, afirmă deseori că este traversat de axa de simetrie a lumii (şi este adevărat că o cale ferată din care emană poezie taie urbea în două, cu tot cu cimitir). La Suceava există din 2016 o instituţie numită Teatrul municipal „Matei Vişniec“, precum şi un Festival internaţional de teatru în organizarea căruia autorul bucovinean este implicat.La Editura Humanitas au apărut următoarele volume: Maşinăria Cehov & Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (teatru), 2008; Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (proză-teatru poetci), 2011; Procesul comunismului prin teatru (teatru), 2012; Trilogia balcanică (teatru), 2016; Caragiale e de vină (teatru), 2019. | visniec.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Trilogia balcanică
  • Subtitlu: Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5379-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Autor: Matei Vişniec

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact