Sorin Vieru, Ultima Thule

„Poet şi, totodată, logician, adică practicant (de marcă) al unei mult prea dificile discipline, lui Sorin Vieru nu-i este străin nici exerciţiul grafic: mâna-i acţionează în recreaţia dintre două gânduri laborioase, oarecum involuntar (sau «somnambulic», ca acrobatul pe frânghie), dar nu aleatoriu, nu «haihui», ci, pare-se, în prelungirea lor, a gândurilor care dau să scape, grafica suplinind, din timp în timp, lacuna gândului sau încâlcirea sa.“ (Şerban FOARȚĂ)

„Cititorul va poposi în Ultima Thule, «ţinutul fabulos al Poeziei», după cum o defineşte poetul, cu încredinţarea că a făcut o călătorie iniţiatică şi că, după ultima filă a cărţii, urmează iar prima ei pagină, deschisă imaterial în sinea lui sub formă de energie pură.“ (Ioan Es. POP)

„În poemele lui Sorin Vieru e un frig interior vecin cu o glaciaţiune, un frig «bacovian» de-a dreptul. Când până şi „gingăşiile spuse alene“ îngheaţă, când iubirea «sudează metale reci», amintirile stau sub o «zgură friguroasă», sub «gheţari lăuntrici», iar tăcerea e «ca un altar de gheaţă», soluţia e tot cea bacoviană… (Ion MUREȘAN)

Vita activaSunt un uitat: hirsutul alchimist.Ca să preschimb în aur plumbul trist,Ce diavol mă aţâţă, îmi exhortăSă retopesc aleanul în retortăŞi-n foc să dau, să nu se stingă focul,Bruma de ani rămasă, tot norocul...?