Închide Close
Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle

Editura Humanitas

Robert Flacelière, Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

După aproape o jumătate de secol de la apariţia ei în Franţa, şi după trei decenii de la prima sa ediţie în limba română, cartea elenistului francez Robert Flacelière, membru al Academiei franceze, nu şi-a pierdut nimic din fascinaţia pe care o trezeşte la lectură. Splendoarea epocii care i-a dat pe Eschil, Sofocle şi Euripide, pe Fidias, pe Socrate şi pe Tucidide e prezentată aici în detaliile „mărunte“ ale existenţei zilnice, cu umbrele şsi dificultăţile ei. Pornind de la literatura greacă şi de la datele istorice şi arheologice privitoare la lumea elenă, autorul realizează o frescă extrem de vie a Greciei din secolul al V-lea î.C.: viaţa la oraş şi la ţară, căsătoria şi familia, viaţa femeilor şi a copiilor în gineceu, educaţia şi practicarea sportului, munca şi meseriile, viaţa religioasă şi teatrul, justiţia şi războiul. Ediţia de faţă a fost completată prin introducerea tuturor pasajelor eliminate de pudibonderia cenzurii comuniste.

Despre Robert Flacelière
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle
  • An apariție: 2011
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 324
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3381-1
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Robert Flacelière
  • Traducere: Liana Lupaş

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact