Închide Close

Editura Humanitas

Alain Finkielkraut, Înfrângerea gândirii

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Viaţa întru gândire cedează pe nesimţite locul înfruntării tribale şi derizorii dintre fanatic şi strigoi.

Subiect la ordinea zilei, criza culturii contemporane se află azi pe toate buzele. Autori celebri îi dedică strălucitoare analize încununate de sumbre previziuni. Înfrângerea gândirii este în acest concert o încercare de diagnostic. Originea crizei trebuie căutată, potrivit autorului, în câteva direcţii: abandonarea ideii de universalitate a culturii şi adoptarea cu orice preţ a unei perspective „locale“, relativizarea valorilor care definesc o cultură, lărgirea fără măsură a însuşi conceptului de cultură care adăposteşte azi de-a valma aproape totul – marile creaţii ale spiritului ca şi gesturile cotidiene, banale produse de consum ca şi rafinate opere de artă. Cuprinsă deopotrivă de intoleranţă şi infantilism, cultura pare deci să fi uitat astăzi de îndoială, de ironie, de raţiune – într-un cuvânt, de gândire.

Despre Alain Finkielkraut

ALAIN FINKIELKRAUT (n. 1949) este unul dintre cei mai iluştri filozofi şi eseişti francezi contemporani. A predat la Catedra de literatură franceză a Universităţii Berkeley din Califor nia. Între 1989 şi 2014 a fost profesor de istoria ideilor la École Polytechnique. Din 1985 este producător al emisiunii Répliques la France Culture. Între 1990 şi 1996 a fost director al revistei Le Messager européen. În 2009 a primit distincţia de ofiţer al Legiunii de Onoare. În 2014 a devenit membru al Academiei Franceze şi a obţinut Premiul Combourg. Principalele teme abordate în scrierile sale sunt dragostea, literatura, modernitatea, iudaismul, naţionalismul, identitatea.

Opere: Le Nouveau désordre amoureux (coautor Pascal Bruckner, 1977), Le Juif imaginaire (1981), La Sagesse de l’amour (1984), La Défaite de la pensée (1987), Internet, l’inquiétante extase (coautor Paul Soriano, 2001), L’Imparfait du présent. Pièces brèves (2002), Nous autres, modernes (2005), Philosophie et modernité (2008), Un cœur intelligent (2009), L’Identité malheureuse (2013). Traduceri în limba română: Înţelepciunea dragostei (1994), Noua dezordine amoroasă (1995, 2005), În numele Celuilalt: reflecţii asupra antisemitismului care vine (2004), Memoria zadarnică (2004), O inimă inteligentă (2010; Humanitas, 2017), Explicaţia: conversaţii cu Aude Lancelin (coautor Alain Badiou, 2012), Şi dacă dragostea ar dăinui (Humanitas, 2015).

Fotografia autorului © David Balicki

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Înfrângerea gândirii
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5192-1-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Alain Finkielkraut
  • Traducere: Sofia Oprescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact