Închide Close

Editura Humanitas

Corina Sabău, Și se auzeau greierii

Și se auzeau greierii e un roman scurt, puternic, cu o temă necruțătoare: avorturile clandestine dinainte de Revoluția din 1989 și consecințele lor cumplite asupra existenței individuale. Confesiunea unei femei, directă, cu rare momente de tandrețe și căldură, atunci când gândurile i se îndreaptă către fetița ei, Sonia, recompune fracturat, dar în detalii de o acuitate uneori insuportabilă un capitol întunecat din istoria românească. Fie că vorbește despre viața muncitoarelor din fabricile comuniste, că rememorează momente dintr-o copilărie chinuită, marcată de figura unui tată violent, sau că face să se audă, la final, vocea Soniei, cartea păstrează un ritm și o intensitate care taie răsuflarea cititorului.

 

„Mi-am trăit copilăria în anii ’80, într-un mic oraș de munte, la adăpost de istorie. Cu colegii mei de la Școala generală nr. 3 făceam toate nebuniile din lume, în orele de PTAP doamna dirigintă ne du­cea în Parcul Ştefănescu să adunăm castane, mă consideram norocoasă când la cofetăria Garofiţa băgau savarine, nu-mi dădea prin cap s-o compar pe Angela Similea cu Rolling Stones, iar părinţii mei nu aveau ambiţii nemăsurate în ceea ce mă privește. Despre cruzime nu știam mare lucru pe atunci, mult mai târziu, după Revoluție, am aflat că în anii aceia au murit cel puțin 10.000 de femei în urma avorturilor ilegale. Că până şi moartea lor a fost folosită ca propagandă. Că trupul neînsufleţit al uneia dintre aceste femei a fost expus în fabrica în care lucra, avertisment pentru celelalte muncitoare. Când întâmplarea asta îmi revenea în minte mă suspectam că n-am reținut corect, că așa ceva, chiar și înainte de ’89, n-ar fi fost posibil. Am început să scriu Şi se auzeau greierii din nevoia de a accepta. Am încercat să integrez realitatea cu ajutorul literaturii.“ — CORINA SABĂU

 

Despre Corina Sabău

CORINA SABĂU este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București. A debutat cu romanul Blocul 29, apartamentul 1 (2009), selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, distins cu Premiul pentru debut în roman în cadrul Colocviilor Romanului Românesc și nominalizat la Premiile revistei Observator cultural și Marile Premii Prometheus. Fragmente din roman au apărut în antologia de proză românească contemporană Das Leben wie ein Tortenboden. Neue Rumänische Prosa (Viața ca un blat de tort), publicată la editura germană Transit. În 2012 a publicat un al doilea roman, Dragostea, chiar ea. A fost coscenaristă a filmului Toată lumea din familia noastră (2012), regizat de Radu Jude și produs de Hi Film, câștigător a numeroase premii internaționale. Fragmente din romanul Și se auzeau greierii au apărut în antologia 16 prozatori de azi (Humanitas, 2018).

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact