Alexandru Graur, „Capcanele“ limbii romane

ALEXANDRU GRAUR (1900-1988) a fost unul dintre marii învăţaţi ai ştiinţei limbii din secolul al XX-lea, figură de prestigiu a lingvisticii româneşti. Studiile liceale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun“ din Iaşi şi Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti. În clasa a IV-a, se retrage din şcoală, pregătind, din 1915, restul studiilor în particular (perioadă în care îşi câştigă existenţa prin lecţii date elevilor mai mici şi prin alte ocupaţii temporare). După absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, urmând cursurile Secţiei de filologie clasică şi de limba română. În 1922, devine licenţiat în filologie clasică. În anul şcolar 1923/1924, e profesor suplinitor de istorie la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti. Examenul de capacitate l-a susţinut în 1924, clasându-se primul pe ţară atât la latină, cât şi la istorie. E numit profesor titular la Liceul „Unirea" din Focşani. Între 1924 şi 1929, cu o bursă a Ministerului Instrucţiunii Publice, îşi perfecţionează studiile în Franţa. În 1928, obţine diploma la École Pratique des Hautes Études, precum şi doctoratul la Sorbona, cu cea mai înaltă menţiune (Très honorable). Revenit la Bucureşti în 1929, este numit profesor titular de limba latină la Liceul „Gh. Şincai“, iar din 1932 la Liceul „Gh. Lazăr“. În 1940, a fost înlăturat din învăţământul de stat pe baza legilor rasiale. A înfiinţat, împreună cu alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie, Liceul Teoretic Evreiesc, al cărui director a fost între anii 1941 şi 1944. În septembrie 1944, a fost reintegrat la Liceul „Gh. Lazăr", unde a lucrat până în decembrie 1945. În acelaşi timp, a lucrat la Radiodifuziunea Română. A devenit profesor la Catedra de filologie clasică a Facultăţii de Filosofie şi Litere, pe care a condus-o până în 1964, când a fost numit şeful nou-înfiinţatei Catedre de lingvistică generală, unde a lucrat până la pensionare (1970). În anul 1948, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1955 devine membru titular. Printre funcţiile de conducere, îndeplinite cu înaltă competenţă şi răspundere, menţionăm: decan al Facultăţii de Filologie (1954-1956), director al Editurii Academiei (1955-1974), membru fondator şi preşedinte al Societăţii de Studii Clasice (1958-1988), preşedinte al Secţiei de ªtiinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei (1974-1988). A fost redactor responsabil la o serie de publicaţii de specialitate: Studii clasice (1959-1988), Limbă şi literatură (1965-1970), Limba română (1982-1988).Din OPERA ştiinţifică - zeci de volume şi sute de articole şi studii, cronici şi recenzii, referitoare la limbile clasice, indoeuropenistică, lingvistică generală şi limba română -, amintim: Esquisse d'une phonologie du roumain (în colaborare cu Al. Rosetti) (1938), Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române (1954), Studii de lingvistică generală (1955 şi 1960), Fondul principal al limbii române (1957), Scurtă istorie a lingvisticii (în colaborare cu Lucia Wald) (1959, 1965, 1977), Etimologii româneşti (1963), Evoluţia limbii române. Privire sintetică (1963), Nume de persoană (1965), Istoria limbii române (coord. vol. I, Limba latină) (1965), Tendinţe actuale ale limbii române (1968), Lingvistica pe înţelesul tuturor (1972), Nume de locuri (1972), Alte etimologii româneşti (1975), „Capcanele" limbii române (1976), Dicţionar de cuvinte călătoare (1978), Cuvinte înrudite (1980), Dicţionar al greşelilor de limbă (1982).

• Categorie: carte
• Titlu: „Capcanele“ limbii române
• An apariție: 2009
• Ediție: I
• Pagini: 144
• Format: 13x20 cm
• ISBN: 978-973-50-2566-3
• Colecție: în afara colecţiilor
• Domeniu: lucrări de referinţă
• Autor: Alexandru Graur
• Ediţie îngrijită de: Liviu Groza