Închide Close
Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş

Editura Humanitas

Dan C. Mihăilescu, Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Oriunde mă duc, încerc să fiu şi să fac aşa cum m-a învăţat maică-mea, adică să arăt lumii o faţă de sărbătoare, în christica, pascaliana idee a lui «à chaque jour suffit sa peine» («ajungă zilei răutatea ei»). Prea e multă jale la vedere ca să mai adaugi şi tu ceva la haznaua depresiei generale. Şomer fiind de şapte ani, făcând numai ce-mi trece prin minte, depinzând numai de Dumnezeu şi soţie, neavând şefi, subalterni, condică de prezenţă, nedorind nimic din cele invidiate de mai toată noua lume bună, deambulez toată ziua în diverse medii artistice, unde inventariez nevrozele, angoasele, dezabuzările, debusolările care ne copleşesc existenţa. Apoi scriu despre ce mi se-ntâmplă.Nu vă asigur decât de un singur lucru: de buna mea credinţă. Una care vrea să scrie aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

Despre Dan C. Mihăilescu

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A publicat volume de eseuri despre Eminescu, Caragiale, Cioran, Blaga, generaţia ’27, literatura română în postceauşism ş.a. A făcut gazetărie aproape patruzeci de ani, a fost cercetător ştiinţific, a condus reviste, a semnat traduceri, prefeţe, ediţii etc. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. A publicat volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012), Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012), Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013), Castelul, biblioteca, puşcăria (Humanitas, 2013), Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Ciprian Măceșaru; Humanitas, 2014), „Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc!?“ (Humanitas, 2015), Plăceri vinovate și datorii împlinite (Humanitas, 2018), Podul cu vechituri (Humanitas, 2019).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-3837-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Dan C. Mihăilescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact