Închide Close
Elementar, dragul meu Rache

Editura Humanitas

Cosmin Ciotloș, Elementar, dragul meu Rache

Detalii mateine sub lupă

Din categoriile Critică și istorie literară

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

„Fiecare are un Mateiu Caragiale al său. Al lui Cosmin Ciotloş e format din detalii puse sub lupă. Mărite astfel, fraze, nume, întâmplări mărunte, trecute îndeobşte cu vederea, îşi dezvăluie sensuri şi implicaţii neaşteptate. De altminteri, titlul, Elementar, dragul meu Rache, trimite la celebra formulă pe care Sherlock Holmes i-o spune doctorului Watson. Cartea este aşezată sub figura tutelară a detectivului matein din Sub pecetea tainei, Conu Rache, dar şi adresată ludic acestui personaj, cu care autorul pare că vrea să se ia la întrecere.

Proaspete şi în acelaşi timp sprijinite de o cultură literară solidă, teoriile critice ale lui Cosmin Ciotloş (maniacal atent, la fel ca autorul de care se ocupă şi de la care se contaminează) sunt ca paginile de sfârşit ale unui roman poliţist: detectivul reia lucrurile ştiute de toată lumea şi le luminează în aşa fel încât să reiasă mai mult şi altceva din ele. Desigur, sub acest joc se vădeşte o pasiune nedisimulată a criticului pentru literatura de vârf, din care face parte şi opera mateină.

Un debut care, nu mă îndoiesc, va fi urmat de alte cărţi la fel de pline de surprize.“ — IOANA PÂRVULESCU

Despre Cosmin Ciotloș

COSMIN CIOTLOȘ (n. 1983) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. Din 2014 este asistent dr. la Departamentul de Studii Literare al aceleiași facultăți, unde predă literatură română modernă și contemporană. A susținut, vreme de zece ani, rubrica decronică de întâmpinare în săptămânalul România literară. În prezent, comentează actualitatea editorială la Radio România Cultural, în cadrul emisiunii „Revista literară radio“. A publicat antologia 111 cele mai frumoase poezii ale generaţiei ’80 (2015) și, la Editura Humanitas, a îngrijit o ediție critică a poemului Levantul, de Mircea Cărtărescu (2016).

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Elementar, dragul meu Rache
  • Subtitlu: Detalii mateine sub lupă
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-6738-0-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: Critică și istorie literară
  • Autor: Cosmin Ciotloș

Noi apariții

Author Spotlight

Horia-Roman Patapievici

pagina autorului

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012).

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact